Testul de toleranță la glucoză și diabetul gestațional (diabetul de sarcină) - cum se efectuează și de ce este important

Testul de toleranta la glucoza si diabetul gestational (diabetul de sarcina) - cum se face si de ce este important

Testul de toleranță la glucoză și diabetul gestațional (diabetul de sarcină) - cum se efectuează și de ce este important

Între săptămânile 24-28 de sarcină, viitoarele mame sunt încurajate să efectueze un test prenatal important, cunoscut sub numele de analiza glucozei sau testul toleranței la glucoză. Acest test de screening are rolul de a verifica posibila declanșare a diabetului gestațional – o formă temporară de diabet care se manifestă în timpul sarcinii.

Diabetul gestațional apare atunci când corpul nu produce suficientă insulină sau când celulele nu răspund adecvat la insulină, ducând la niveluri crescute ale glicemiei. Deși este adesea temporar, diabetul gestațional necesită gestionare atentă pentru a preveni complicații atât pentru mamă, cât și pentru făt. Fără tratament adecvat, poate crește riscul de hipertensiune arterială în timpul sarcinii (preeclampsie), nașterea unui bebeluș cu greutate mare (macrosomie), complicații la naștere și un risc crescut de dezvoltare a diabetului de tip 2 în viitor atât pentru mamă, cât și pentru copil.

Testul se efectuează prin administrarea unei soluții zaharoase pacientului, urmată de măsurarea nivelurilor de zahăr din sânge la interval de o oră pentru a evalua cum procesează corpul glucoza. În funcție de rezultate, poate fi necesar un test de toleranță la glucoză orală extins, care implică măsurători repetate ale glicemiei pe parcursul a câteva ore. Prin detectarea timpurie și urmand sfatul medicului - majoritatea femeilor cu diabet gestațional pot avea o sarcină sănătoasă și un bebe sănătos.

- despre testul de toleranta la glucoza pentru depistarea diabetului de sarcina (gestational), veti citi:
Testul pentru depistarea diabetului de sarcina
Informatii generale si recomandari
Factori de risc
Valori de referinta si interpretarea rezultatelor
Daca diabetul gestational nu este gestionat, poate duce o complicatie severa a sarcinii: preeclampsia

Testul pentru depistarea diabetului de sarcina

Între săptămânile 24-28 de sarcină se poate efectua un test prenatal foarte important, și anume analiza glucozei sau testul intoleranței la glucoză. Acest test de screening verifică eventuala declanșare a diabetului gestațional – un tip de diabet temporar – care apare în timpul sarcinii.

Diabetul gestațional (diabet de sarcină) poate crea probleme nou-născutului, cum ar fi un nivel scăzut al glicemiei. În plus, acest tip de diabet poate crește riscul și recomandarea ca gravidă să nască prin operație cezariană – deoarece poate duce la creșterea motivată hormonal a bebelușului din burtică (macrosomia).

De ce apare diabetul de sarcina

Diabetul gestațional este definit ca orice tip de intoleranță la glucoză care apare sau este recunoscut pentru prima dată în timpul sarcinii. După naștere, majoritatea pacientelor revin la o toleranță normală la glucoză; totuși, 60% dintre ele dezvoltă diabet în următorii 16 ani. Este crucial să se identifice această condiție pentru a reduce atât complicațiile materne, cât și morbiditatea și mortalitatea perinatală (nașterea unui copil mort, macrosomie, hipoglicemie, hiperbilirubinemie, hipocalcemie, policitemie).

Definiția diabetului gestațional a condus la aplicarea unei strategii uniforme pentru detectarea și clasificarea acestei forme de diabet, a cărei limite au fost recunoscute de mult timp. Una dintre aceste limite este că nu se exclude posibilitatea ca intoleranța la glucoză să fi precedat sarcina sau să debuteze concomitent cu aceasta. Datorită incidenței crescute a obezității și a diabetului în rândul femeilor aflate la vârsta reproductivă, numărul gravidelor cu diabet zaharat de tip II nediagnosticat a crescut semnificativ. Din acest motiv, se recomandă ca, încă de la prima vizită prenatală, toate paciente cu risc crescut să fie supuse screening-ului pentru diabetul zaharat de tip II, utilizându-se criteriile standard de diagnostic.

CIteste si Riscul de diabet gestational si preeclampsie in cazul unei gravide supraponderale - sfatul medicului

Factori de risc

În categoria asociată cu risc crescut de diabet sunt incluse persoanele având un indice de masă corporală (BMI) ≥ 25 kg/m^2 care asociază unul dintre următorii factori de risc:

- lipsa de activitate fizică;
- rude de gradul I cu diabet zaharat;
- apartenența la o etnie cu risc crescut;
- diabet gestațional în antecedente sau nașterea anterioară a unui făt macrosom;
- hipertensiune arterială;
- HDL-colesterol < 35 mg/dL (0.9 mmol/L) și/sau trigliceride ≥ 250 mg/dL (2.82 mmol/L);
- diagnostic de sindrom al ovarelor polichistice;
- HbA1c ≥ 5.7%, glicemie bazală modificată sau intoleranță la glucoză la testări anterioare;
- alte condiții clinice asociate cu rezistența la insulină (acanthosis nigricans);
- istoric de afecțiuni cardiovasculare.

Ad-Extra3:

Gravidele depistate cu diabet la prima vizita nu vor primi diagnosticul de diabet gestational

De-a lungul timpului au existat controverse in ceea ce priveste screening-ul si diagnosticul diabetului gestational. Pana nu demult s-a considerat ca nu exista suficiente date care sa justifice un screening universal in sarcina, astfel ca testarea a fost recomandata numai la persoanele cu factori de risc.

Cu toate acestea, au aparut recent date noi ca urmare a studiului multinational HAPO (Hyperglicemia and Adverse Pregnancy Outcomes). Studiul ce a inclus aproximativ 25 000 gravide a demonstrat ca riscul de evenimente adverse materne, fetale si neonatale creste continuu odata cu glicemia materna in intervalul 24-28 saptamani de sarcina, chiar si la valori ale glicemiei considerate anterior ca fiind normale in cursul sarcinii. Astfel, a fost demonstrata o relatie lineara intre glicemia materna (atat bazala cat si in cadrul testului de toleranta la glucoza la 1 ora si 2 ore) si greutatea fatului la nastere. Totusi nu a putut fi stabilita o valoare prag a glicemiei de la care sa fie diagnosticat cu precizie diabetul gestational.

Rezultatele acestui studiu au determinat o reconsiderare atenta a criteriilor de diagnostic pentru diabetul gestational. Dupa indelungi deliberari, grupul de consens international IADPSG (International Association of Diabetes and Pregnancy Study Groups), care cuprinde specialisti din multiple organizatii de obstetrica si diabet, inclusiv ADA (American Diabetes Association), a formulat in 2010 recomandari noi pentru diagnosticul diabetului gestational.

Astfel, grupul a recomandat ca toate femeile gravide, care nu sunt cunoscute cu diabet, sa efectueze in cursul saptamanilor 24-28 de sarcina un test de toleranta la 75g glucoza administrata oral (75g – OGTT). In plus, grupul a stabilit valori cut-off pentru glicemia bazala, glicemia la 1 ora si glicemia la 2 ore care se asociaza cu o rata  a evenimentelor adverse de 1.75 ori mai mare in comparatie cu nivelurile medii ale glicemiei din studiul HAPO.

Pregatirea pacientei - ultimul consum de alimente trebuie sa fie cu cel putin 8 ore inaintea efectuarii testului; este permisa ingestia unor cantitati mici de apa. Pacienta trebuie sa aiba o dieta normala in ultimele 72 ore.

Efectuarea testului – testul va fi efectuat dimineata; pacientei i se administreaza 75 g glucoza anhidra dizolvata in apa rece. Nu este permis sa manance, sa bea, sa fumeze sau sa mestece guma in timpul testului. Se recolteaza 3 probe de sange: inainte de administrarea glucozei, la 1 ora si la 2 ore dupa administrarea de  glucoza.

Valori de referinta si interpretarea rezultatelor

Diagnosticul de diabet gestational se stabileste daca se obtine cel putin o valoare a glicemiei peste cut-off-urile mentionate.

Aceste criterii noi vor creste semnificativ prevalenta diabetului gestational, in principal datorita faptului ca este suficienta o singura valoare anormala pentru diagnostic. Cu toate acestea, in conditiile cresterii incidentei obezitatii si a diabetului, scopul este de a reduce complicatiile materne si fetale. Pentru 80-90% din pacientele cu forma usoara de diabet gestational studiile au aratat ca este suficient sa se instituie modificari ale dietei.

O pacienta cu diabet gestational este reevaluata la 6-12 saptamani dupa nastere. Daca la testul de toleranta la glucoza se obtin valori normale, se considera ca a fost intr-adevar vorba de un diabet gestational, insa glicemia trebuie testata periodic (cel putin o data la 3 ani) datorita riscului de aparitie a diabetului zaharat. Daca testul efectuat postpartum da rezultate anormale, modificarile care apar vor fi incadrate in glicemie bazala modificata, intoleranta la glucoza sau diabet zaharat, conform criteriilor mentionate la testul de toleranta la adult (75g).

Daca diabetul gestational nu este gestionat, poate duce o complicatie severa a sarcinii: preeclampsia

Da, dacă diabetul gestațional nu este gestionat corespunzător, poate crește riscul de a dezvolta preeclampsie. Diabetul gestațional afectează modul în care celulele mamei răspund la insulină, ducând la niveluri ridicate de glucoză în sânge. Această stare de hiperglicemie poate contribui la stresul oxidativ și inflamație în corp, factori care sunt implicați în dezvoltarea preeclampsiei.

Preeclampsia este o complicație serioasă a sarcinii caracterizată prin hipertensiune arterială și, adesea, prezența unei cantități excesive de proteine în urină după săptămâna 20 de sarcină. Aceasta poate avea consecințe grave atât pentru mamă, cât și pentru făt, inclusiv restricție de creștere intrauterină, naștere prematură și, în cazuri severe, complicații care pot pune viața în pericol.

Gestionarea diabetului gestațional prin alimentatie sanatoasa, exerciții fizice și, dacă este necesar, medicație pentru a controla nivelurile de glucoză în sânge, este crucială pentru reducerea riscului de preeclampsie și alte complicații asociate atât pentru mamă, cât și pentru copil. Monitorizarea atentă a tensiunii arteriale și a altor indicatori de sănătate în timpul sarcinii este, de asemenea, esențială pentru detectarea timpurie și gestionarea preeclampsiei.

Diabetul de sarcina - pe larg

Diabetul de sarcina (Diabet gestational) este un tip de diabet care apare numai in timpul sarcinii. Orice complicatie a sarcinii este ingrijoratoare, insa avem o veste buna: puteti infrunta diabetul gestational mancand alimente sanatoase, facand miscare in mod regulat si, daca este necesar, luand medicamentele recomandate de medic.

Grija pe care o aveti de dumneavoastra va poate asigura o sarcina sanatoasa si un inceput sanatos in viata bebelusului – iar nivelul glicemiei revine de obicei la normal la scurt timp dupa nastere. Iata sfatul de la Desprecopii si detaliile despre diabetul de sarcina.

Si chiar mai multe detalii despre  diabetul gestational:

4 beneficii majore de sanatate pentru bebelus cand mama face sport si miscare in timpul sarcinii
Sindromul Metabolic: 5 factori de risc

 Suport si grupuri de burtici

Sfatul nostru este sa comunicati cu colegele de generatie. La Desprecopii avem sute de generatii de burtici care au legat o prietenie speciala. In sectiunea Odiseea Sarcinii, veti gasi listele de gravidute - care vor naste in aceeasi luna. Nimic nu poate fi mai reconfortant decit sa pastrati legatura cu femei care trec exact prin aceleasi stari si emotii.

→ Cauta si pe Facebook Desprecopii - Desprecopii are un grup pentru fiecare luna - cauta Mamici de luna anul (de exemplu - Mamici de August 2024)

 Vino pe grupul nostru secret - JURNAL DE SARCINA

❤️Ne găsesti si pe Instagram Desprecopii - unde postăm continut dedicat gravidutelor si bebelusilor. Vino alături de Comunitatea Desprecopii ❤️ 

Jurnal de sarcina si Geanta Bebelusului

Scrieti despre ce ati simtit si trait in acea zi pe JURNAL DE SARCINA. In afara ca este un mod minunat de a va aranja si ordona gandurile, ele vor ramane inregistrate pentru mai tarziu. Va fi reconfortant sa le cititi la implinerea unui anisor de viata a puiului dvs, sau chiar cand va sarbatori majoratul.

 Geanta Bebelusului, cadou pentru burtici Citeste cum poti primi si tu Geanta Bebelusului: Geanta Bebelusului, un cadou pentru proaspetele mamici de la Desprecopii 

autor: Dr. Danielle ter Horst 

Medic specialist ginecolog la Spitalul Regal Bronovo, Haga, Olanda, 
Medic colaborator la Desprecopii.com - toate drepturile rezervate - © 2024

Ad-Extra3:

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII