Epuizarea psihica a copilului
-
Oboseala, nervozitate, refuzul de a face teme sau orice alta activitate impusa, lipsa poftei de mancare - iti suna cunoscute aceste simptome atunci cand te gandesti la propriul copil? Insomniile sau dereglarile de somn, lipsa poftei de mancare, imbolnavirile frecvente - acestea, desi in aparenta pot avea alte cauze, pot fi consecinte directe ale unei epuizari fizice si psihice a copilului. Ele sunt insotite de boli de piele frecvente (eczema), de refuzul de a face teme sau orice alta activitate care implica responsabilitate, de refuzul de a merge la scoala, semn care ar trebui sa ii alerteze pe parinti. Psihologii vorbesc chiar de un fenomen accentuat de "fobie scolara" care este una dintre consecintele clare ale epuizarii.
Cauze care conduc la epuizarea psihica a copiilor
Ce determina, concret, acesta epuizare?
Responsabilizarea excesiva a copiilor
Care sunt semnele epuizarii psihice?
Cum poate fi prevenita epuizarea copiilor?
Rolul parintilor trebuie sa fie in permanenta unul constructiv
Oboseala, nervozitate, refuzul de a face teme sau orice alta activitate impusa, lipsa poftei de mancare - iti suna cunoscute aceste simptome atunci cand te gandesti la propriul copil? Aparent, ele pot fi puse pe seama rasfatului si a toanelor specific varstei, insa nu ar trebui sa le tratezi in niciun caz cu indiferenta, pentru ca, dincolo de mofturi, aceste obiceiuri, devenite frecvente, pot fi semnele clare ale unei epuizari psihice.
Cauze care conduc la epuizarea psihica a copiilor
Desi pare greu de crezut, copiii sunt din ce in ce mai predispusi la acest fenomen de care se plang, in general, adultii. Presiunea exercitata mai mult sau mai putin constient de catre parinti, exigentele tot mai intense ale profesorilor, la care se adauga o serie de factori exteriori cum ar fi timpul petrecut in fata televizorului sau a calculatorului, dorinta de a tine pasul cu colegii de generatie in ceea ce priveste trendurile de toate felurile, bombardarea cu informatii dintre cele mai variate din toate directiile, toate acestea sunt cauze care conduc intr-un ritm din ce in ce mai alarmant la epuizarea psihica a copiilor si adolescentilor.
Fenomenul in sine nu este unul nou, insa psihologii specialisti in domeniu au ajuns la concluzia ca in ultimii 10 ani, din ce in ce mai multi parinti si profesori trag semnale de alarma in aceasta privinta. Copiii sunt din ce in ce mai agitati, au comportamente care necesita o atentie speciala si, nu de putine ori, ajung sa clacheze in diferite situatii care, in mod obisnuit, nu ar trebui sa le puna prea mari dificultati de adaptare. In fiecare toamna, la scurt timp dupa inceperea anului scolar, numerosi copii ajung in pragul epuizarii fizice si psihice, fara ca parintii sa ia act de acest lucru decat atunci cand este deja foarte tarziu pentru ca problema sa se rezolve de la sine.
Ce determina, concret, acesta epuizare?
Societatea in care traim obliga, intr-un mod aproape involuntar, la optimizarea timpului pe care il acordam zilnic diferitelor activitati. Si aceasta optimizare nu ne priveste doar pe noi, adultii, ci se rasfrange din ce in ce mai mult si asupra copiilor. A fi competitiv a devenit un fel de cerinta implicita a epocii in care traim, indiferent ca este vorba despre rezultatele scolare, despre activitatile extrascolare, despre sporturile practicate in timpul liber sau pur si simplu despre activitati cotidiene care, in mod normal, ar trebui sa presupuna doar relaxare si buna-dispozitie. Desigur, copiii trebuie obisnuiti sa faca fata diverselor sitatii stresante si, din acest punct de vedere, stresul poate fi un stimul pentru dezvoltarea anumitor abilitati. Insa atunci cand stresul este cotidian, cand parintii, profesorii si anturajul exercitata diverse presiuni asupra unui copil, stresul poate deveni un pericol foarte mare in calea dezvoltarii psihice normale a acestuia.
Responsabilizarea excesiva a copiilor
Responsabilizarea copiilor nu este un lucru rau, ci este chiar recomandata, insa atunci cand ea este excesiva se poate transforma intr-o sursa de stres. Felul in care evolueaza sistemul educational este una dintre principalele cauze ale devierii ideii de responsabilizare catre o cauza a epuizarii psihice a copilului. Cerintele tot mai exigente impuse inca din primii ani de gradinita, spre exemplu, nu fac altceva decat sa ii maturizeze fortat pe copii, inainte ca varsta sa le permita sa inteleaga anumite lucruri. Scrisul, calculele, competentele de lectura si alte astfel de cerinte au devenit ceva comun pentru gradinite, ceea ce nu poate fi decat daunator pentru dezvoltarea psihica armonioasa a prescolarilor. Desigur, vina este, de cele mai multe ori, aruncata pe sistemul educational, care impune anumite cerinte la nivelul claselor primare, cerinte justificate, la randul lor prin necesitatea ca elevii sa faca fata altor cerinte la nivel gimnazial si liceal. Altfel spus, copiii sunt fortati sa devina mai repede decat este firesc oameni mari. Si chiar daca, teoretic, acest lucru le dezvolta niste aptitudini si ii face sa se descurce in anumite situatii de viata, reversul medaliei este extrem de riscant. Epuizarea psihica si, odata cu ea, problemele de comportament, de adaptare si, in cele din urma, de evolutie fireasca spre o personalitate armonioasa si puternica ajung sa ii copleseasca deopotriva pe copii, pe parinti, pe educatori. Este, asadar, un cerc vicios, creat artificial de o societate care uita adesea esenta insasi a conditiei umane.
Care sunt semnele epuizarii psihice?
In primul rand insomniile sau dereglarile de somn, lipsa poftei de mancare, imbolnavirile frecvente - acestea, desi in aparenta pot avea alte cauze, pot fi consecinte directe ale unei epuizari fizice si psihice a copilului. Ele sunt insotite de boli de piele frecvente (eczema), de refuzul de a face teme sau orice alta activitate care implica responsabilitate, de refuzul de a merge la scoala, semn care ar trebui sa ii alerteze pe parinti. Psihologii vorbesc chiar de un fenomen accentuat de "fobie scolara" care este una dintre consecintele clare ale epuizarii.
Cum poate fi prevenita epuizarea copiilor?
Ca parinti, avem principala responsabilitate in fata acestui fenomen. Dincolo de alte presiuni exterioare, felul in care parintii inteleg sa isi educe copilul si sa ii impuna anumite reguli si etaloane este crucial pentru sanatatea lui psihica. Pentru a preveni epuizarea psihica a copilului, parintii ar trebui sa isi puna doua intrebari esentiale:
1. Ce presiuni exercita asupra copilului in ceea ce priveste scoala si viitorul sau?
Un detaliu esential este acela de a studia reactiile copilului atunci cand ia o nota proasta. Este nervos? Simte acest incident ca pe unul care il forteaza sa ia ulterior note bune pentru a-si repara media? Orice reactie extrema, de la nervozitate, la plans trebuie luata in considerare. Parintii trebuie sa fie mereu alaturi de copilul lor, asigurandu-l ca nicio nota nu este un scop in sine si dandu-i incredere in capacitatile sale de a face mai mult intr-o directie sau alta. A certa un copil pentru o nota proasta este cea mai nepotrivita masura pe care un parinte o poate adopta pentru a imbunatati situatia.
2. Ce presiuni exercita asupra copilului in ceea ce priveste spiritul competitional in orice domeniu?
Incurajarea copilului in directia dezvoltarii spiritului competitional nu este intotdeauna un lucru benefic. A-l incuraja mereu sa isi depaseasca colegii de clasa si sa faca totul mai bine decat alti copii poate fi interpretat ca o comparatie permanenta cu ceilalti, ceea ce nu este deloc benefic pentru dezvoltarea fireasca a personalitatii unui copil. Parintii nu ar trebui sa piarda din vedere un detaliu extrem de important – fiecare copil are ritmul propriu de dezvoltare si, mai devreme sau mai tarziu, va ajunge sa indeplineasca cu succes aceleasi sarcini ca si ceilalti copii. Unii copii au insa nevoie de mai mult sprijin decat altii, la fel cu altii au nevoie de mai multa independenta. In fond, fiecare dintre noi este unic!
Rolul parintilor trebuie sa fie in permanenta unul constructive
Copiii trebuie incurajati in fiecare clipa, in absolut orice activitate si nu trebuie certati atunci cand nu reusesc intr-un anumit domeniu, mai ales atunci cand iau note proaste. Acest principiu, al incurajarii permanente, trebuie aplicat si in activitatile cotidiene. Spre exemplu, daca un copil tocmai a invatat sa mearga pe bicicleta, dar cade cam des de pee a, nu trebuie in niciun caz certat ca este neatent. Dimpotriva, trebuie ajutat sa se urce din nou pe bicicleta si sa isi continue drumul. Este exact acelasi principiu ca si in privinta activitatii scolare.
Uneori epuizarea psihica isi face simtite atat de puternic efectele, incat este absolut necesara interventia unui specialist. Acest lucru se impune mai ales atunci cand copilul manifesta refuzul de a face teme sau de a merge la scoala. Psihologul va stabili un diagnostic al comportamentului copilului si se va ocupa de terapia corecta a acestuia. Obiectivul principal in acest stadiu este ca micutul sa isi recapete dorinta de a merge la scoala si sa constientizeze care este rolul scolii in formarea sa.
Un lucru extreme de important la care, poate, ar trebui sa meditam cu totii, este felul in care adesea, involuntar, transpunem stresul cotidian la care noi, adultii, suntem nevoiti sa facem fata, in relatia cu propriii copii. N-ar trebui sa uitam nicio clipa ca un copil ar trebui sa duca o viata lipsita de griji si ca a-l pregati pentru problemele carora va trebui sa le faca fata cand va deveni adult nu inseamna a-l arunca in mijlocul lor de la o varsta frageda. Copiii au nevoie de blandete, de inocenta, de incurajare, de stabilitate emotionala si de multa, enorm de multa iubire. Si cine altcineva le poate darui toate acestea daca nu propriii parinti?
Despre dezvoltarea intelectuala a copilului, merita sa cititi si:
Comunitate, grupuri de suport
Clubul scutecelor (0-4 ani)
Generatia in blugi de maine - deocamdata in scutece. De la 0 la 4 ani
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII