Fotografiile de familie - talismane ale memoriei

Tema: Femeia: frumusete si relaxare | 0 | 16/9/2013

Fotografiile de familie, sunt calatorii catre un timp ce a ramas in urma. Un timp caruia ii apartii si care te astepta sa il re-traieti - fie si pentru cateva clipe. Adesea, cand ma intorc in casa parinteasca, deschid cu emotie sertarul imens in care ai mei au adunat de-a lungul anilor fotografii. Ma coplesesc trairi intense ori de cate ori deschid albumele vechi cu poze in alb si negru, aceleasi pe care le-am mai vazut de sute de ori, dar pe care le redescopar de fiecare data cu o bucurie nebanuita, venita de undeva din adancul fiintei.

Fotografiile sunt talismane
In fotografii oamenii sunt mereu fericiti
Tabloul de familie...esenta dragostei pure
Hai cu noi in calatoria catre zambetul tau de copil
Albume cu fotografii ale vedetelor, in anii copilariei

Timpul... dimensiune inefabila a existentei, pe care ne straduim sa o intelegem, cu care ne luptam la infinit in goana noastra dupa fericire, intr-o continua incercare de a gasi sensul vietii si de a ne intelege destinul de fiinte efemere intr-un univers prea mare in care ne simtim adesea pierduti printre vise, iluzii, deznadejdi si bucurii marunte care dau consistenta clipelor ce curg ireversibil. Uneori ne lasam coplesiti de viteza ametitoare cu care timpul trece peste noi, lasand urme cu care invatam sa ne resemnam, alteori visam la nemurirea sufletului, in dupa-amieze linistite de vara, in care ne lasam purtati de nostalgia vremurilor care au trecut. Si-n zbaterea aceasta necontenita, cautam mereu lucruri de care ne agatam melancolia trecatoare - obiecte dragi, talismane in care timpul a incremenit in clipe sublime pe care le-am trait candva si pe care le retraim ori de cate ori le regasim, in revelatii nostalgice declansate odata cu memoria noastra involuntara.

Fotografiile sunt talismane

Fotografiile sunt astfel de talismane, pe care la faurim uneori fara sa ne dam seama, pregatindu-ne din timp amintiri tandre de a caror magie ne vom lasa invaluiti in dupa-amieze linistite sau in nopti tarzii in care vom fi obosit sa ne luptam cu timpul. Adesea, cand ma intorc in casa parinteasca, deschid cu emotie sertarul imens in care ai mei au adunat de-a lungul anilor fotografii. Ma coplesesc trairi intense ori de cate ori deschid albumele vechi cu poze in alb si negru, aceleasi pe care le-am mai vazut de sute de ori, dar pe care le redescopar de fiecare data cu o bucurie nebanuita, venita de undeva din adancul fiintei. Intotdeauna imi trece prin minte acelasi gand - cum ca e uimitor felul acesta in care oamenii isi asaza frumos, in albume atent randuite intr-un sertar al unei biblioteci, crampeie din viata, salvandu-le astfel din calea timpului necrutator. Clipe de neuitat, aniversari, vacante de vis, meleaguri ale copilariei sau locuri minunate prin care viata ne-a purtat pasii si, dincolo de toate... oameni... fiinte dragi, care ne-au marcat intr-un fel sau altul existenta si pe care le purtam mereu cu noi in suflet, dincolo de viata si de moarte, dincolo de jocul acesta ametitor in care ne prinde mereu timpul.

/Images/album-de-familie-poza1.jpg

In fotografii oamenii sunt mereu fericiti

Dintre toate fotografiile pe care le redescopar de fiecare data cu emotii noi in sertarul din casa copilariei, cele mai intense trairi mi le declanseaza cele in care imi zambesc chipuri dragi, ale oamenilor pe care ii iubesc, ale celor pe care abia i-am cunoscut sau, uneori, ale unor fiinte despre care am auzit doar din povestile alor mei, depanate molcom in seri tarzii sau la diverse ocazii, cand ne adunam cu totii in jurul mesei imense din sufragerie. Ma fascineza gandul ca in fotografii oamenii sunt mereu fericiti. Intotdeauna imortalizam momente in care suntem fericiti, ca si cum am vrea sa ne facem provizii de fericire tiparita pe hartie pentru zilele grele care vor veni, inevitabil, candva si in care singura fericire va mai fi aceea de a visa retrospectiv.

Redescopar adesea, printe miile de poze pe care ai mei le-au facut in tinerete, un portret de familie, facut candva intr-un studio din orasul cu parfum de tei, care mi-a devenit intre timp casa de suflet. Imi amintesc limpede ziua aceea, in care m-am straduit sa inteleg de ce trebuie sa facem asta, sa mergem intr-un loc anume, unde un domn chel, cu ochelari si cu un aparat de fotografiat imens sa ne aranjeze frumos si sa ne faca o fotografie. Si nedumerirea mea a ramas fara raspuns mult timp de atunci si a fost mereu alimentata de dorinta tatei de a face, ori de cate ori s-a ivit ocazia, fotografii in care sa fim cu totii, parinti, bunici, nepoti...

/Images/fotografie-de-familie-veche.jpg

Tabloul de familie...esenta dragostei pure

Am inteles insa totul intr-o zi dintr-o iarna trista a vietii mele, cand m-am intors, ca de atatea ori, la sertarul cu fotografii. Atunci am gasit, fara sa vreau, raspunsul, intr-o alta revelatie a fiintei mele nostalgice. Am privit indelung tabloul de familie pe care tata a tinut atat de mult sa il facem candva in acel studio. Fara sa vreau am derulat timpul inapoi si apoi inainte si iar inapoi, ca intr-o joaca inocenta cu anii care au trecut in zbor nelinistit pe deasupra noastra. Si am avut pentru o clipa sentimentul ca fotografia aceea veche contine in ea esenta dragostei pure din care se naste unul dintre cele mai minunate lucruri care innobileaza existenta umana - familia. Seriozitatea tatei, duiosia din zambetul mamei, supararea inocenta a surioarei mele si melancolia mea aflata atunci in faza incipienta - toate se amesteca tandru in imaginea aceea care imi insoteste adesea reveriile. Familia, cu toate ale ei, e oaza de iubire in care timpul capata alte dimensiuni, e, mai presus de orice institutie sociala, o instituie laica in care religia dragostei este predicata dincolo de curgerea ireversibila a timpului. Iar fotografiile de familie, asemenea celei care imi insoteste adesea evadarile programate de in cotidian, sunt, asa cum mi-a soptit intr-o dimineata cineva de departe, icoane - un alt fel de icoane - prin care ingerii nostri pazitori ne privesc, umplandu-ne ochii de lacrimi ori de cate ori le redescoperim, ca pe niste talismane uitate, prin sertare ratacite in casa copilariei...

Hai cu noi in calatoria catre zambetul tau de copil

Imi privesc poza ascunsa intr-un album de familei, cu pagini frumos ordonate separate de hartii de pergament ... si fac o poza acelei poze, cu telefonul de azi ... apoi ma uit cu interes la ea ... Ce dor imi e de copilarie ...

Ne privim intens, ochi in ochi, de la diferente de zeci de ani. Ma intampina un zambet larg dar timid si putin stirb. E o fetita la inceputul adolescentei, intr-o poza alb negru.
O poza draga pentru mine ... pentru ca asa imi place sa mi-o amintesc pe fetita de ieri, acum femeia de azi, eu. Fixandu-ne ochii, simt cum cad pe o scara circulara din prezentul de azi in privirea mea de atunci si incerc sa gasesc in luminita din spatele privirii - emotia copilariei. O secunda am senzatia ca intru intr-un vartej si o lumina. Da, e o calatorie ...E cea mai frumoasa calatorie in timp - aceasta calatorie in ochii tai de copil. Nu rata aceasta intalnire cu tine insati pentru ca ai sansa sa simti ceva din acel timp irepetabil ...Va asteptam la un topic frumos si special: Calatorie in zambetul tau de copil - experiment DC