Copii mici - decizii mici; copii mari- decizii mari

Acasa > VIATA DE FAMILIE

Tema: Meseria de parinte | 5 | 5/7/2018

Copii mici - decizii mici; copii mari- decizii mari

• Cand copiii cresc sau sentimental,despre un program educaţional

Cand copiii cresc sau sentimental despre un program educaţional

Iata ce spune dna Aurora LIICEANU -  in revista Dilema:

Copiii, trebuie s-o recunoaştem, au devenit o problemă naţională. Dacă orientarea atenţiei faţă de această categorie şi sensibilizarea faţă de nevoile şi felul în care răspunde adultul la problemele lor nu ar fi însoţită de atîtea imagini negative, poate că nu am fi atît de convinşi că ceva nu merge bine, că relaţiile între părinţi şi copii sînt adesea departe de a fi cele corecte. Mai mult, victimizarea copiilor de către părinţi şi expunerea lor publică pare să şocheze, întărind ideea unor ireversibilităţi. Unul dintre aspectele care se impune treptat în mentalul colectiv este că unii părinţi nu dau dovadă de responsabilitate faţă de propriii copii, că nu au un proiect educaţional, că a fi părinte este adesea sinonim cu un comportament întîmplător şi că, în sfîrşit, ceva nu este bine cu stilul educaţional la noi.

Înainte de 1990, politicile sociale au contribuit mult la de-responsabilizarea părinţilor, transferînd sarcinile educaţionale grădiniţelor şi şcolilor. Între educatori şi părinţi s-au creat tensiuni, fiecare parte reproşînd celeilalte lipsa de implicare. După 1990, s-au depus eforturi pentru a anima cooperarea şcoală-familie şi a antrena întreaga societate la o privire critică asupra sorţii copilului. Deigur că presiuni din afară au grăbit această atitudine. Un lucru pare evident: în formarea copilului, responsabilitatea părinţilor trebuie să coexiste cu responsabilitatea copilului faţă de sine, păstrînd proporţiile determinate de gradul lui de înţelegere şi de maturizare psihologică. De doi ani, în şcoli din Bucureşti şi împrejurimi, se desfăşoară un program educaţional numit "Decizia e a mea". Iniţiativa şi finanţarea venite din lumea afacerilor - Companiile Philip Morris şi British American Tabacco -, au fost acceptate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi de cel al Sănătăţii, programul fiind privit ca o ofertă capabilă de a schimba atitudinea adolescenţilor faţă de viaţă. Programul are două caracteristici esenţiale: furnizează adolescenţilor informaţii privind relaţia lor cu ei înşişi şi cu ceilalţi - părinţi, profesori, colegi, prieteni - pe de o parte, şi, pe de altă parte, se desfăşoară promovînd un nou stil de comunicare, interactiv şi neconvenţional.

Conţinutul programului este cît se poate de atractiv. Temele abordate includ propria lor persoană, comunicarea verbală şi neverbală, relaţia lor cu ceilalţi, cu banii, raportarea la timp şi nevoia de gestionare a timpului ca resursă finită, succesul şi eşecul - în şcoală, dar şi dincolo de şcoală -, riscurile, prietenie şi sex, decizia - decizia lor, decizia părinţilor. Pentru adolescenţi, orele de program reprezintă un spaţiu în care ei se pot exprima, pot să-şi expună problemele, nemulţumirile, confuziile, aspiraţiile, temerile. Depăşind copilăria, ei se confruntă cu mari decizii în perspectiva timpului imediat: alegerea unei filiere profesionale, iniţierea de relaţii, orientarea către valori privind familia, statutul viitor de părinte. Informaţiile de care dispun sînt inconsistente, uneori eronate, alteori inexistente. Un adolescent, de pildă, care dorea să se facă avocat credea că pentru această profesiune îţi trebuie doi ani de studii, un altul nu se gîndise că a fi reporter înseamnă a-ţi asumă riscuri fizice, în sfîrşit o fată propunea liste de avantaje şi dezavantaje ale unei profesiuni care să preceadă alegerea, iar alta, mai realistă, propunea ca alegerea să aibă alternativă. Concluzia la care ei ajung este importantă: orice decizie trebuie să se bazeze pe informaţii şi pe cunoaşterea de sine.

De ce cresc asa de repede copiii nostri? #desprecopii

A lua decizii se învaţă

La o emisiune TV despre copii, moderatoarea a îndreptat discuţiile participanţilor propunînd o tipologie a părinţilor: părinţi nepăsători, părinţi normali şi părinţi supraprotectori.

Probabil că pentru prima categorie este valabilă expresia "timpul trece, copiii cresc", iar pentru ultima, "copilul meu trebuie să arate cum vreau eu". Aceştia, animaţi de aspiraţii, frustrări personale, dorinţa de a ataşa copilul la propria lor imagine publică, tîrăsc copiii în proiecte ambiţioase, decid pentru ei, pretind pasivitate şi obedienţa necondiţionată. Pentru ei, copilul nu este decît o "reprezentare mentală", iar proiectul educaţional, un tipar gata confecţionat. Programul "Decizia e a mea" este, din aceastăa perspectivă, provocator. Adolescenţii sînt antrenaţi să înţeleagă că pentru fiecare vîrstă există decizii, care-i pregătesc pentru deciziile majore care le stau acum în faţă. Ei învaţă că reuşita, succesul sau eşecul li se datorează în mare măsură lor şi nu altora sau norocului, că trebuie să-şi dezvolte o gîndire critică şi mult realism. În acest fel, programul are o dimensiune pragmatică, formînd la adolescenţi mecanisme de autoevaluare şi autocontrol, care-i feresc de decizii cu urmări regretabile, care le pot afecta calitatea vieţii în viitor. Mai mult decît atît, ei învaţă să se descurce în spaţiul public, să ceară informaţii, să comunice cu alţii. Prezenţa profesorului-formator este mai aproape de cea a unui moderator, care foloseşte argumentele şi contraargumentele lor pentru a-i orienta către descoperirea mereu, mereu a aceluiaşi mesaj: trebuie să înveţi să decizi. Şi, pentru a-şi uşura sarcina şi a fi mai eficient, programul cuprinde exerciţii, jocuri de rol, analize de caz. A te imagina peste cinci sau zece ani este pentru un adolescent un exerciţiu dificil, de pildă. El trebuie să conştientizeze distincţia între dorinţă şi realitate şi să o proiecteze în timp.

De la frică, la grijă sau paza bună trece primejdia rea

Delumeau, în cunoscuta sa carte despre frici, arată că lumile fricilor sînt diferite în timp şi spaţiu, luînd în consideraţie şi timpul ontogenetic. Universul fricilor infantile evoluează către conţinuturi diferite la vîrsta adolescenţilor.

Modernitatea aduce cu sine noi riscuri şi urgenţa ideii de prevenire. Confruntarea cu riscurile impune educarea autocontrolului şi acest lucru nu se poate face fără a gîndi asumarea riscurilor şi evitarea lor. Programul amintit acordă spaţiu riscurilor în general, dar mai ales acelor riscuri care necorelate cu decizia pot afecta traiectoria vieţii şi starea de bine: fumatul, relaţiile cu alţii - anturajul -, prieteniile, iniţierile în lumea eroticului, drogurile, preluarea facilă a modelelor, influenţele nesupuse discernămîntului. În acest fel, acest program educaţional formează o atitudine bazală: atitudinea faţă de viaţă. Ar crede cineva că Mahatma Gandhi fura bani cînd era copil pentru a-şi cumpăra ţigări? El, care a dat dovadă de un autocontrol incredibil mai tîrziu. Şi, ca orice atitudine, atitudinea faţă de viaţă şi problematica vieţii are trei componente majore: cogniţia (informaţia), evaluarea şi comportamentul. Aceste componente sînt prezente în program şi reprezintă substanţa lui.

Nevoia de acest tip de programe este acută. Schimbarea la nivelul generaţiei de tineri este necesară, dar mai necesară este schimbarea întregii societăţi în relaţia cu copiii. Să nu uităm că legea care a interzis bătaia în Suedia a fost precedată de o campanie naţională care a durat timp de zece ani. Dar, după acest efort şi voinţa colectivă, atitudinea faţă de bătaia minorilor şi bătaie, în general, a devenit alta.

Odiseea unui parinte de scolar: emotii si nesiguranta despre care nu vorbeste nimeni

Cand copilul tau incepe scoala, il conduci cu privirea incarcata de dragoste si grija pe usa scolii. Intr-un fel, din prima zi de scoala iti oferi copilul unui angrenaj de educatie care va dura 12 ani cel putin. Urmeaza insa o adevarata odisee emotionala atat pentru copil cat si pentru parinti ... Iata Odiseea unui parinte de scolar: emotii si nesiguranta despre care nu vorbeste nimeni.

Anii trec in varful picioarelor

La finalul celor 12 ani - timpul pe care parintii il impart cu scoala - puiul tau isi va lua zborul. Cei 12 ani trec mai repede decat ai crede. De fapt, anii acestia trec in varful picioarelor. Uneori lasandu-ne iluzia ca am facut tot ce trebuie pentru a ne pregati copilul pentru viata.
Insa doar timpul ne va spune daca nelinistile si emotiile noastre de parinti au condus la cele mai bune decizii si la cele mai bune rezultate de educatie.

Despre educatia copilului merita citit si:

Importanta familiei in procesul de invatare
10 metode de a creste un copil rasfatat - si cum va puteti schimba abordarea asupra disciplinei copilului
Modurile de inteligenta ale copiilor si modul lor specific de invatare
Cum sa construiesc un meniu sanatos pentru copilul meu?
Copiii au nevoie de disciplina 
Cat timp zilnic trebuie sa isi dedice un copil pregatirii pentru scoala?

Te asteptam pe forumul de Parenting, unde discutam cam totul despre educatia copiilor nostri.

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️