Cat de vitregi sunt parintii vitregi ...

Acasa > VIATA DE FAMILIE

Tema: Meseria de parinte | 4 | 6/1/2011

Cat de vitregi sunt parintii vitregi ...

• A deveni tată vitreg sau mamă vitregă este una dintre cele mai mari provocări din vieţile adulţilor. Dar dacă vă veţi strădui să înţelegeţi nu doar ce simt ceilalţi ci şi ce simţiţi chiar voi înşivă, e posibil să descoperiţi că în viaţă nu e ca în filme. Uneori e chiar mai palpitant. Nu uitaţi însă că aveţi de-a face doar cu un copil (sau doi sau mai mulţi) a căror bună dezvoltare depinde şi de dumneavoastră. Nu faceţi însă o obsesie din asta. Cereţi ajutorul părinţilor dumneavoastră, ajutorul soţului şi al prietenilor, înscrieţi-vă pe forumul Desprecopii  şi fiţi convinse că întotdeauna veţi găsi o vorbă bună, un sfat, o sugestie.

CE-I AL MEU E ŞI AL TĂU? SAU CÂT DE VITREGI SUNT PĂRINŢII VITREGI

“Cand pornesti la drum, zici ca totul o sa fie bine, ca asa vrei. Nu se stie insa... Eu o aveam pe Ioana, Tora pe Tea. Ne-am casatorit, stiind teoretic ca nu va fi usor. Practica ne-a dovedit ca ne inselam. E mult mai greu decat am crezut. In primul rand, trebuie sa fim sinceri: cel putin pentru inceput nu putem afirma ca ne iubim copiii celuilalt la fel ca pe ai nostri. Putem doar spera ca, in viitor, se va intampla. Apoi mi se pare normal sa stai cu ochii pe partener, sa vezi cum se comporta cu odrasla ta. La noi a fost chiar rau, pentru ca Ioana a tras si minciuni, ca sa ma cert eu cu "rivala" ei. Si eu, mai disperat ca o femeie, am pus botu'. Ma rog, a trecut...dar au venit altele, altele...Incercam din rasputeri sa facem ce trebuie, uneori ne iese, alteori nu...de mine e mai bine, Tea chiar tine la mine, ea isi dorea un tata, cu al ei, cel natural, nu prea avusesera texte. Iar eu m-am surprins ca sunt tare mandru cand mi-o lauda invatatoarea la scoala... e si meritul meu, nu? Macar putin... Cred ca bilantul e undeva pe plus, dar e tare greu. Ioana nu cred ca se da in vant dupa Tora, dar mi-au explicat fetele de aici cum e cu fetele de tati recasatoriti. Plus cei 14 ani ai ei...si mama buna de i-ar fi, tot nu i-ar conveni. Daca esti deschis la minte, poti incerca sa faci ce trebuie si poti recunoaste cand gresesti. Eu unul recunosc ca nu fac chiar ce trebuie, dar ma straduiesc si sper ca Tea va fi destul de rabdatoare cu mine. Da, dragilor, copiii nu-s vinovati, noi avem limitele noastre si nu putem spera decat ca vom fi intelesi in cele din urma. De copiii nostri...” (Rufus)

A deveni tată vitreg sau mamă vitregă este una dintre cele mai mari provocări din vieţile adulţilor. Dar dacă vă veţi strădui să înţelegeţi nu doar ce simt ceilalţi ci şi ce simţiţi chiar voi înşivă, e posibil să descoperiţi că în viaţă nu e ca în filme. Uneori e chiar mai palpitant.

Pentru taţi: “Numai tată să nu fii” – e doar o vorbă din bătrâni. Ignoraţi-o.

Mulţi dintre bărbaţii care se trezesc taţi peste noapte tind să îşi asume foarte multe responsabilităţi – atât din punct de vedere emoţional cât şi financiar. E posibil însă să simtă că nu sunt apreciate eforturile lor şi că nu li se acordă destulă putere de decizie în relaţia cu copilul. Dacă au propriul lor copil s-ar putea ca fără să-şi dea seama să ajungă să acorde mai multă atenţie copilului soţiei ceea ce va crea o furtună în paharul propriului copil.

Încercaţi să vă înţelegeţi unii cu alţii.

Veţi avea nevoie de un set de aşteptări realiste în noua dumneavoastră viaţă de familie dar mai ales de simţul umorului. În plus, iată câteva lucruri de care trebuie să ţineţi cont.

1. Staţi de vorbă cu partenerul şi împărţiţi sarcinile în mod egal.
2. Petreceţi timp în doi doar cu copilul. Ţineţi minte că e nevoie de timp pentru a construi o relaţie.
3. Încercaţi să nu pedepsiţi copilul vitreg înainte de a stabili o relaţie clară cu el.
4. Nu puneţi la inimă chiar toate mofturile, fiţele, cuvintele urâte sau mutrele pe care le poate face copilul. Probabil că e supărat pe situaţia în sine şi n-au nimic personal cu dumneavoastră.
5. Încurajaţi copilul să petreacă timp doar cu partenerul dumneavoastră.
6. Încercaţi să nu vorbiţi de rău/criticaţi părintele căruia i-aţi luat locul. Arătaţi-i copilului că adulţii se respectă reciproc chiar dacă au de împărţit dragostea şi timpul aceleiaşi persoane iubite şi poate circumstanţele în care se întâlnesc nu-s dintre cele mai fericite.
7. Încercaţi să înţelegeţi că familiile în care există copii din alte căsnicii au propria lor dinamică şi probleme specifice, altele decât există în orice casă în care creşte un copil.
8. Obişnuiţi-vă cu gândul că sunteţi pe locul doi. Nu sunteţi un suplinitor, nu aveţi cum deveni părintele natural al copilului, nu sunteţi dublura mamei/tatălui natural. Mama şi tata sunt pentru copii noţiuni sacre, oricât de îngrozitoare ar fi în realitate persoanele care le dau viaţă. Aceştia nu sunt şi nu vor fi copiii dumneavoastră decât în măsura în care sunteţi dispus(ă) să le fiţi aproape mulţi ani şi să îi iubiţi atât cât puteţi.
9. Nu faceţi acte de vitejie. Superman şi Wonderwoman sunt personaje din film. Nu vă străduiţi prea tare. Luaţi lucrurile aşa cum vin. 
10. În orice familie copiii au drepturi şi obligaţii. Stabiliţi împreună cu partenerul drepturile, obligaţiile, recompensele şi pedepsele pentru fiecare copil. Încercaţi să nu discriminaţi între “al meu” şi “al tău”. Lăsaţi părintele biologic să aplice pedepsele, cel puţin la început. Regulile casei se stabilesc de comun acord. Ce este acceptabil şi ce nu în fiecare familie, stabilesc soţii. 
11.  Amintiţi-vă tot timpul că aşteptările nerealiste aduc cu ele sentimentul de respingere şi resentimentele. În mentalul colectiv, mama vitregă e întotdeauna maşteră, copilul celuilalt e mereu rău şi bun de pus pe făraş şi trimis în pădure.
12.  Principalele teme de discuţii interminabile în familiile cu copii din relaţiile anterioare sunt: banii, disciplinarea copilului, fostul/fosta, zilele de vizită, nivelul de autoritate, ajutorul emoţional, custodia şi stabilirea clară a limitelor: ce poate şi ce nu poate face fostul/fosta (Poate să ceară bani pentru re-amenajarea propriului apartament, în folosul copilului? Poate să vină în casă? Poate să dea telefon la orice oră?)
13. Nu există fostă mamă, fost tată. Există doar fost soţ şi fostă soţie. Înarmaţi-vă cu răbdare şi încercaţi să vă ridicaţi deasupra comportamentului tipic românesc. Atunci când o căsnicie se sparge, nu există un singur vinovat. Nu vă amăgiţi cu mitul “nenorocitei care n-a ştiut să aprecieze ce i se oferă”.
14. Nu cedaţi la şantaj. Copiii care au de ales între două case vor arunca foarte uşor în discuţie argumentul: “Tu nu eşti mama. Te spun lu’ mama mea” sau “plec la tata”. Explicaţi-le clar că fiecare om stabileşte regulile în casa lui şi celălalt părinte nu are dreptul de a interveni în casa care nu-i aparţine. “Plec la tata” nu este o opţiune.
15. Explicaţi-i copilului că dacă vă iubeşte şi pe dumneavoastră nu înseamnă că nu-şi mai iubeşte mama. Dragostea are această capacitate de a se multiplica proporţional cu numărul de persoane pe care le iubim. Ea nu se divide, nu se împarte, nu se împuţinează, doar creşte şi este de multe, multe feluri şi nuanţe.

Câteva mituri despre familiile în care există şi copii din relaţiile anterioare.

Mitul nr. 1: Nu poţi să nu iubeşti un copil
Chiar dacă îţi iubeşti noul partener ca pe ochii din cap asta nu înseamnă că automat îi vei iubi copiii sau că tu vei fi iubit(ă) de ei, la prima vedere, doar pentru că tati/mami vă iubeşte.  S-ar putea să vă treziţi că, de fapt, copilul vă respinge. Nu faceţi şi dumneavoastră la fel.

Mitul nr 2. Copiii ce provin din familii destrămate sunt marcaţi pe viaţă.
Desigur, orice divorţ e dureros pentru un copil (cu excepţia cazurilor în care părintele de care este despărţit îl trata rău sau îl bătea des). Adulţii se simt vinovaţi că şi-au rănit copiii, divorţând de mama/tatăl lor. Dar asta nu înseamnă că trebuie să le permiteţi copiilor orice sau să-i sufocaţi cu dovezile de dragoste. Pe termen lung, aţi luat hotărârea cea mai bună pentru dumneavoastră şi pentru copilul dumneavoastră.  Deşi e nevoie de timp, majoritatea copiilor îşi recapătă echilibrul emoţional.

Mitul nr 3. Mamele vitrege nu pot fi decât rele.
Acestea sunt basme. Mamele vitrege sunt nişte femei care intră într-o căsnicie sperând, ca orice altă femeie că vor trăi fericite până la adânci bătrâneţe. Orice femeie bine intenţionată va găsi o cale spre inima unui copil. Basmele lăsaţi-le între coperţile cărţilor.

Mitul 4. Copiii se obişnuiesc repede cu noua situaţie
Greşit. E nevoie de timp, de răbdare, de bunăvoinţă, de tact, de răbdare, de drăgălăşenie, de strâns din dinţi, de răbdare.  Am spus răbdare atât de des pentru că de obicei e nevoie de cam patru ani pentru ca viaţa copilului să reintre într-o matcă liniştită. Dacă aveţi ghinion, la capătul celor patru ani, copilul e deja adolescent, dar de aceste probleme ne ocupăm în altă secţiune a site-ului Desprecopii.com.

Mitul nr. 5 E mai uşor pentru copil dacă părintele celălalt se retrage din viaţa lui.
Orice aţi face, copiii ştiu că (mai) au un părinte. A-i izola de el, a le interzice vizitele, nu uşurează ci complică situaţia. Chiar dacă vi se pare că prezenţa fostului/fostei nu e benefică, lăsaţi-i copilului posibilitatea de a-şi vedea părintele. Desigur nu discutăm despre cazurile în care părintele îşi neglija sau abuza copilul.

Ce spun membrii comunitatii Desprecopii.com?

Ce e de făcut?

 “Eu as porni de la ideea (impartasita si de tata) ca amandoi, in principiu doriti binele copiilor si, cata vreme intre voi exista o relatie solida si principii asemanatoare, sunteti inhamati la aceeasi mare responsabilitate de a-i creste si educa impreuna(si pe-al tau si pe-ai lui). As cauta sa nu fac diferente intre copii, as discuta cu copiii lui daca pot intelege cat de cat situatia) in sensul ca situatia aceasta exista si in alte familii si, cu intelegere din partea ambelor parti, puteti stabili niste reguli de viata de comun acceptate. Incearca sa le castigi increderea si sa le spui ca si tu si tatal lor ati hotarat sa-i cresteti pe toti impreuna si asta inseamna ca toata lumea ar trebui sa se straduiasca sa nu iasa din niste limite. Copiii(indiferent ai cui sunt - sunt copii- uneori cu atitudini de razvratire, alteori surprinzator de intelegatori). Cred ca important e cum li se expune situatia si ce se asteapta de la ei.” (Crisseis)

 “Eu cred ca sunt parinti "vitregi" care accepta situatia ca si cum ar adopta acel copil si-l considera al lor. Din acest punct de vedere e posibil ca acel copil sa fie foarte iubit.” (mama Giuliei)

 “Daca greseste nu ma bag intre ei, acum nu mai sunt mama si tata, sunt doar mama” (Ricea)

  “Vitreg suna atat de rece si taios, chiar daca tehnic e doar un termen. Hai sa nu-i spunem vitreg, sa-i spunem "parinte de-al doilea". La americani suna chiar bine step parent. Ce se intampla dupa un divort? Probabil ca dupa o vreme multi ne refacem viata langa o alta persoana. Si acea persoana devine inevitabil un parinte vitreg pentru copilul tau, iar tu la randul tau, daca si celalalt are copil, devii parinte vitreg pentru copilul lui / ei. Desigur, ca odata ce intri intr-o astfel de relatie, discuti inainte toate aspectele, sau cel putin atat cat iti vine in minte. Tatonezi, explorezi, testezi, il pui in anumite ipostaze, sau chiar creezi tu situatii de unde sa poti trage concluzii, in primul rand referitor la cum iti doresti sa se deruleze relatia dintre copilul tau si noul parinte. Ce anume iti trebuie sa posezi, ca si caracter, ca si personalitate, pentru a face fata situatiilor care se ivesc? Eu as zice ca daca vrei sa faci fata provocarii de a fi un bun parinde de-al doilea, in primul rand trebuie sa ai inima deschisa, sa fii pozitiv (nu sa cauti numai cele rele), sa ai simtul dreptatii si al echitatii, sa nu fii egoist.” (Elle)

 “In principiu copiii sint atit de minunati incit n-ai cum sa nu-i iubesti pina la urma,cel putin asa imi place sa cred. Totusi si al tau iti forteaza limitele citeodata,ai reactii disproportionate uneori de oboseala si cu toate astea ne iubim mult copiii. Nu stiu daca trebuie sa-l pui la teste complicate, ci sa decurga lucrurile natural.N-ai cum sa disimulezi la infinit.Sigur ca atitudinea fata de copil e eliminatorie insa nu cred ca trebuie sa fii vreun geniu ca sa te iubeasca un copil. Depinde de virsta, pot fi uneori "gica contra",din principiu...nu vor sa-si imparta cu nimeni mama.Totusi daca e o antipatie vizibila ,ar trebui sa fie un serios semnal de alarma. Eu cred ca intotdeauna mi s-ar parea un ton ridicat nepotrivit, as cam interpreta diverse comportamente,etc. DA, treaba-i dificila! Si totusi sint oameni care in mod deliberat infiaza un copil!Deci se poate!” (Dulcetica)

 “Cu toate ca imi iubesc enorm micutul, in cresterea lui incerc intai si intai sa gandesc, deci daca e cazul stiu sa-l si pedepsesc , deci atitudinea trebuie sa fie aceeasi si pentru ceilalti doi. Eu cred ca ideea ca poti iubi copilul altuia ca pe al tau e putin nerealista daca el are o mama . Daca il infiez e cu totul altceva-e al meu si-mi asum toate responsabilitatile - dar in momentul in care eu sunt mama vitrega treaba e mult mai complicata - ei au o mama , buna sau mai rea e mama lor si nu pun problema sa o inlocuiesc. In mare am incercat mereu sa ma comport in mod egal cu toti 3 - in cat mai multe privinte, sa nu-i fortez cu nimic in comportamentul fata de mine si fratele lor, si pana acum a functionat. Dar asta nu inseamna ca tolerez orice de dragul de a ma pune bine cu ei-oricum eu sunt "zbirul" in casa, dar cred ca ne intelegem bine si , cel putin pana acuma pe cel mic il adora si-i fac toate nebuniile, si fara sa le-o fi cerut vreodata.” (Simona)

Se întâmplă şi la alte case:

  “Am incercat sa tin loc si de mama si de tata cumva, penru ca la inceput, dupa despartire, taica-su venea la el din 2 in 2 si avea o atitudine total in detrimentul copilului, iar eu m-am simtit datoare sa-l protejez si mai mult. In contextul acela a aparut el in viata mea, si poate ca un default (in mintea mea), m-am asteptat la foarte multe de la el intr-un timp foarte scurt, pe de o parte. Nu pot sa zic ca m-a dezamagit, se intelege bine cu fi-miu (care are 4 ani) si chiar pot sa zic ca tine la el destul de mult. Pe de alta parte, de fiecare data cand imi spunea unde gresesc in relatia mea cu fi-miu sau ce ar trebui sa schimb in educatia lui, saream ca arsa si nu acceptam nici o parere de la el. Atunci il vedeam ca pe un strain, ca pe un intrus care incearca sa ma indeparteze de copilul meu. Desi tehnic, avea dreptate de multe ori, la o analiza ulterioara. Dar doar tehnic, pentru ca eu, ca mama mamoasa, am tendinta de a renunta la tehnic in favoarea feelingului. Iar uneori ma gandesc ca poate cer prea mult... (Elle)

Ce să nu faceţi niciodată: Nu vă excludeţi partenerul din relaţia cu copilul

 “Cunosc o situatie in care mama ii spunea sotului ca este copilul ei, sa nu se bage. Acum cand copilul este adolescent trece prin probleme grele cu el si nu mai face fata mai ales cand copilul ii arunca sotului in fata: “tu nu esti tata, sa taci.” Chiar daca tatal vitreg l-a crescut de la 2 ani, placa asta o auzea de la mama (mamoasa ca o lupoaica) iar tanarului i s-a intiparit in minte. Orice ati face nu spuneti aceste cuvinte in fata copilului pt ca veti regreta mai tarziu.”

 “Un parinte fie el si vitreg trebuie sa aiba aceleasi drepturi si obligatii. E normal ca la inceput situatia sa fie un pic sensibila dar apoi eu nu vad viitorul decat daca e o familie cu tot ce decurge din asta. Daca cel vitreg nu se integreaza in peisaj atunci familia e impartita. Parinte vitreg nu inseamna inlaturarea celui biologic. (Espiritu)

Poveşti mai puţin fericite:

 “Relatia mea cu tatal vitreg a fost un esec total, desi am incercat sa fie bine, atat cat puteam eu la vasta de 11 ani. Intre timp a mai aparut si o fetita, sora mea vitrega. Desi parintii faceau diferente mari intre mine si ea, pe ea n-am considerat-o niciodata vinovata. Cert este ca mama mea a pus mai presus de mine relatia ei cu noul tata si n-am sa o pot ierta vreodata pentru asta.” (Mariana Flo)

Poveşti de succes:

 “Trebuie sa spun ca relatia copilului meu cu tatal lui e foarte apropiata ,il iubeste mult dar in acelasi timp tine si la tatal-vitreg. S-a creat un echilibru pe care incercam sa-l mentinem noi adultii. De multe ori am trecut ( pe rand fiecare ) peste divergente doar ca sa-i fie bine copilului. Deci,din punctul meu de vedere raspunsul este : DA poti fi tata/mama vitreg/a bun/a atata vreme cat obiectivul tau este fericirea copilului (indiferent ce presupune asta ). Baiatul meu cel mare are o relatie foarte apropiata cu tatal lui dar in acelasi timp se intelege bine si cu actualul meu sot. Am ajuns la situatia asta pt ca nu ne-am folosit de copil ca sa ne razbunam unul pe altul; nu i-am vorbit niciodata tatal de rau si nici el pe mine ( sau pe actualul sot ). Rezultatul e ca avem un copil echilibrat si vesel si care reuseste sa ne lumineze viata tuturor. Evident ca in acest caz rolul tatalui vitreg e mai limitat, dar nu cred ca asta ar trebui sa genereze frustrari.” (Danet)

 “Cosmin avea doi ani cand l-a cunoscut pe actualul meu sot. Tatal lui biologic nu si-a dat interesul si nu s-a implicat in cresterea si cunoasterea lui Cosmin astfel ca al meu baiat era foarte dornic de prezente masculine.
Cand avea el 4 ani ne-am casatorit iar acum (face 7 ani pe 30 iulie) nu concepe viata fara el, fara sotul meu. Initial a fost destul de simplu: sotul meu a avut bunul simt sa nu se implice in educatia lui intelegand sentimentul de mama-leoaica insa usor-usor a luat atributii de tata. Face lectiile cu el, sotul meu ii citeste povesti, se tin in brate iar Cosmin desi ii zice pe nume in fata in discutiile cu alti el este "my daddy". Cosmin nu doreste sa plece nicaieri fara el, i-am oferit sa mergem in Romania doar eu si copiii o perioada si a zis ca nu merge fara sotul meu. Eu zic ca se poate insa cu foarte multa diplomatie de ambele parti. (Luna 1)

 “Tatal meu natural a murit cand mama mea era insarcinata cu mine in 5 luni...a facut infarct!!Au trecut doi ani..si s-a recasatorit!!!A avut noroc,pot spune,pt ca a intalnit o persoana sufletista,care a acceptat situatia..pt ca mama pornea la drum cu 2 copii!!Pe atunci fratele meu avea 9 ani iar mama s-a sfatuit cu el in luarea deciziei de a se casatori ....Imi povestea mama ca i-a spus fratelui ca ii poate spune pe nume si ca nimeni nu va inlocui niciodata locul tatalui lui (Fratele avea 7 ani cand a murit,deci il stia destul de bine)...dar a ramas placut surprinsa ca acesta sa ii spuna: Nu pot sa ii spun tata dar vreau sa ii zic tatutu(chiar si acum ii zice asa chiar daca are 30 de ani)! Intre timp au avut si o fetita impreuna, sora mea mai mica, dar nu au fost niciodata in familie reprosuri cu privire la copii, sa se faca diferente sau sa ii reproseze ceva mamei atunci cand mai faceam eu sau fratele vreo prostiuta de copii, in ideea ca suntem copii ei. Ne iubeste la fel iar eu sunt febletea lui..pt ca am fost foarte apropiata de el. Plange si acum dupa mine.. vorbim foarte mult... Ne-au sustinut intotdeauna pe toti la fel...ne-au facut nuntile la amandoi pana acum....a fost pe rand cel mai mandru socru mare si apoi socru mic...!!! Mama nu a ascuns niciodata nimic de el chiar daca faceam greseli si asta cred ca a facut foarte bine!!! Stiu ca sunt un caz fericit si sunt foarte mandra de familia mea atunci cand cineva care nu stie adevarul si il afla, ramane cu gura cascata!! Pt ca acest TATA stie sa ne dea liniste si iubire chiar si acum, doar privindu-l in ochi!!!” (Maria)

autor: Andreea Demirgian si comunitatea Desprecopii.com,  Toate drepturile rezervate, Desprecopii.com 2009

 Comunitate, Forumuri recomandate

	Parintii intreaba, parintii raspund! In aceasta lista de discutii puteti pune intrebari la obiect altor parinti (Exemplu: Este normal ca baiatul meu cere noaptea lapte?)
	In floarea copilariei (4-12 ani) Nici prea mici si nici mari de tot :-). Intrebari, dileme, raspunsuri, prietenie, sanatate.

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️