Cand un parinte moare. Copiii înţeleg moartea diferit, în funcţie de vârsta pe care o au - sfaturi despre cum putem sa ii ajutam
Cand un parinte moare. Copiii înţeleg moartea diferit, în funcţie de vârsta pe care o au - sfaturi despre cum putem sa ii ajutam
Copiii conștientizează dispariția unei persoane apropiate și simt durerea la fel ca adulții. Ei trec prin aceleași stadii ale durerii, deși probabil că le vor depăși mai repede decât adulții.
Există părinți care încearcă să-și protejeze copiii de moarte, de ideea de doliu. Dar este mai bine să fii onest cu copilul în legătură cu propria ta durere și să-l încurajezi să vorbească și el despre durerea sa și despre dorurile care sigur îl vor cuprinde.
Copilul în a cărui familie are loc un deces, au nevoie de ajutorul adulţilor pentru a depăşi momentul.
Nu scriu acest articol cu inimă uşoară, dar îl scriu cu intenţia de a veni în ajutorul unei mămici sau al unui tătic, pentru atunci când nicăieri nu pare să fie nici o lumină. Am căutat pe internet metode de a-ţi ajuta copilul să depăşească moartea prematură a unui părinte. Nu prea există informaţii. Aşa că după ce am citit destule pagini în limba engleză, am alcătuit un mic ghid de supravieţuire, în speranţa că va fi de folos cuiva şi că Desprecopii.com va fi, ca în atâtea alte situaţii, o insulă pe o mare agitată.
N-am trecut prin această experienţă deci nu pot povesti ce mi s-a întâmplat mie, cum am depăşit eu această situaţie cumplită. Dar a trebuit să răspund la întrebările fetiţei mele de trei ani, care fusese anunţată de bunica ei că într-o zi va dispărea, pur şi simplu. De atunci mă tot întreba, ori de câte ori bunica deschidea uşa să plece, dacă buni a dispărut, sau se mai întoarce. I-am explicat moartea aşa cum m-am priceput mai bine. Folosind trucul cu “toţi ne facem îngeri” am încropit o poveste pe care o puteţi citi.
Copiii conştientizează dispariţia unei persoane apropiate şi simt durerea la fel ca şi adulţii. Ei trec prin aceleaşi stagii ale durerii, deşi probabil că le vor depăşi mai repede decât adulţii. Există părinţi care încearcă să-şi protejeze copiii de moarte, de ideea de doliu. Dar e mai bine să fii onest cu copilul în legătură cu propria ta durere şi să-i încurajezi să vorbească şi ei despre durerea lor şi despre dorurile care sigur îl vor cuprinde.
Copiii în a căror familie are loc un deces, au nevoie de ajutorul adulţilor pentru a depăşi momentul. Dacă intenţionaţi să ajutaţi un copil să treacă peste perioada de doliu şi peste pierderea suferită cu bine, trebuie să înţelegeţi cum simt ei durerea şi pierderea din viaţa lor.
Trebuie să fiţi în stare să ascultaţi şi să vorbiţi cu copilul pe înţelesul lui, în funcţie de vârsta pe care o are. Copiii şi adolescenţii au nevoie să vorbească despre ce s-a întâmplat, să-şi exprime emoţiile legate de această situaţie. Încurajaţi-i să deseneze, să scrie, să vorbească despre cel dispărut. Încurajaţi-i să iasă din casă şi să facă sport, sportul ajută creierul să elibereze endorfine, care aşa cum ştiţi, alină durerea.
Deşi sună crud, copiii şi adolescenţii pot trece mai uşor peste durere dacă sunt anunţaţi din timp că mama/tatăl este pe moarte decât dacă sunt luaţi complet prin surprindere.
Deşi vi se va părea poate nepotrivit să îi luaţi la înmormântare şi veţi fi tentaţi să îi ţineţi departe de vaiete şi de bocetele specifice înmormântărilor româneşti, copiii au nevoie să participe la ritualuri.
Poate măcar după înmormântare e recomandat să mergeţi cu ei la cimitir, să le arătaţi locul unde părintele decedat este înmormântat.
Copiii înţeleg moartea diferit, în funcţie de vârsta pe care o au. Unii pot părea indiferenţi sau neinteresaţi, dar acesta nu este decât un semn că suferă foarte tare.
De la 0 la 1 an
Bebeluşii simt emoţiile celor care îi îngrijesc. Ei simt tristeţea în vocea celui ce-i vorbeşte, o văd pe faţa lui şi o simt din felul în care sunt îmbrăţişaţi. Dar un bebe de şase luni nu poate înţelege că a murit cineva drag. Nu vă ascundeţi emoţiile de bebeluşi, ei acum învaţă despre emoţii. A îngriji un bebe poate fi reconfortant atât pentru bebeluş cât şi pentru părintele rămas în viaţă. Sub trei ani, copiii pot echivala moartea unui părinte cu abandonul sau cu o dispariţie temporară. Trebuie să le explicaţi că moartea este ceva permanent şi natural pentru orice fiinţă vie.
Între 3-6 ani
Între trei şi şase ani, copii înţeleg vag moartea şi sunt foarte curioşi. Cred că gândurile, dorinţele şi acţiunile lor pot cauza moartea cuiva. Se pot simţi vinovaţi de moartea părintelui şi trebuie să li se spună în mod repetat că nu ei au fost cauza din care părintele a murit. Este posibil să vă pună foarte multe întrebări legate de aspectele fizice ale morţii: ce se întâmplă când mori, unde este cel ce a murit? Nu le spuneţi că persoana în cauză doarme, vor înţelege că odată şi-odată acea persoană se va trezi. Preşcolarii cred că moartea este ceva ce li se poate întâmpla doar celorlalţi.
E posibil să vă întrebe dacă şi căţeii mor sau dacă şi copiii mor. Cu ajutorul răspunsurilor pe care le veţi da, copilul dumneavoastră va înţelege că şi moartea face parte din viaţă.
Ad-Extra3:
Intre 6-9 ani
Între 6 şi 9 ani, copiii înţeleg că moartea este ceva permanent dar se simt vulnerabili şi simt nevoia să fie încurajaţi să-şi exprime durerea şi nesiguranţa.
Deşi înţeleg fenomenul, le este frică. La această vârstă copiii au nevoie să participe la ritualuri, dacă nu la înmormântarea propriu-zisă, măcar la un ritual de adio, conceput de dumneavoastră, atunci când apele se mai liniştesc. Dacă până la această vârstă copilul a avut o legătură cât de mică şi cu religia, credinţa îl poate ajuta să depăşească momentul.
Copiii peste 10 ani
Dacă aveţi un copil adolescent şi acesta preferă să plece de-acasă, să stea de vorbă cu prietenii în loc să vă vorbească, amintiţi-vă că acesta nu este un semn de lipsă de respect sau de nepăsare ci, pur şi simplu, felul în care adolescentul îşi asumă dispariţia părintelui.
Ajutaţi-i să înţeleagă ideea de moarte
Nu există cale uşoară de a da aşa o veste unui copil. Iată câteva idei care să va ajute să le spuneţi.
Explicaţi-le ce s-a întâmplat. O rudă apropiată poate să-i explice copilului dispariţia unui părinte. De exemplu o matuşă sau un bunic. Nu folosiţi exemple pe care nu le pot înţelege. Spuneţi-le pe faţă, ceva de genul: “Probabil te întrebi ce se întâmplă. Seara trecută tăticul tău a murit. Ştii că era bolnav. Când cineva moare înseamnă că nu mai respiră, inima nu-i mai bate. Când mor, oamenii nu mai simt nici un fel de durere. Nu mai mănâncă şi nu mai dorm. Asta înseamnă că tăticul tău nu se mai întoarce.”
Spuneţi-le că e normal ce simt
“Ştiu că ţi-e teamă, că eşti trist şi nu prea înţelegi ce se întâmplă.” – sunt cuvinte simple dar de folos.Unii copii plâng, alţii stau fără să scoată o vorbă. alţii pun întrebări sau par să evite ideea în sine. Nu-i izolaţi dar lăsaţi-le timp să se gândească la ceea ce le-aţi spus.
Răspundeţi-le la întrebări
Unii copii vor pune întrebări imediat ce află. Alţii vor aştepta câteva zile. Încercaţi să le răspundeţi clar şi sincer. Spuneţi-le şi următoarele cuvinte: “nimeni nu putea să împiedice moartea tăticului/mămicii tale. Te-a iubit foarte mult. N-a murit pentru că era supărat(ă) pe tine, nu din cauza ta a murit. Dar noi (eu, bunica, mătuşile) suntem aici şi te iubim şi o să avem grijă de tine. E normal să fii trist, e normal şi să te joci. Nu se supără nimeni dacă te vede râzând sau jucându-te.”
Înţelegeţi-le comportamentul
Copiii au propriul lor fel de a trece peste moartea unui părinte. Durerea lor va fi reflectată în mod cert în felul în care se comportă. Poate unii vor fi arţăgoşi şi pretenţioşi. Alţii pot avea probleme cu dormitul, mai ales dacă li s-a spus că moartea e ca un somn lung. Unii vor plânge. Alţii îşi ascund tristeţea pentru a-şi proteja părinţii. E posibil să fie furioşi sau să creadă că din pricina lor părintele a murit. Unii se vor plânge că-s bolnavi sau că îi doare stomacul. Unii se tem să rămână singuri sau vor spune foarte des că vor să se ducă după cel mort.
Durerea pierderii unui părinte în copilăria mică poate cauza:
- Insomnii, coşmaruri.
- Probleme cu mâncarea, pierderea apetitului.
- Probleme cu mersul la toaletă (Copilul poate regresa din acest punct de vedere, e posibil sa reinceapa sa faca pe el)
- Manifestări fizice noi sau acutizarea problemelor deja existente (egzeme, astm)
- Anxietate, teama de separare, dispoziţii schimbătoare, izolare, ieşiri agresive, probleme la şcoală. Lipsă de concentrare.
- Sentimentul de responsabilitate pentru moartea părintelui.
- Pierderi de memorie, dificultăţi de învăţare. Pierderea motivaţiei. Hiperactivitate, mici scene, asumarea unor riscuri noi, evitate până la dispariţia părintelui.
Înmormântarea
Unii copii mai mărişori vor vrea să se implice în pregătiri. Daţi-le voie, ei simt în felul ăsta că fac ceva pentru cel dispărut. Scrieţi împreună o scrisoare sau ajutaţi-l să facă un desen pe care să-l lase la mormânt. Explicaţi-i dinainte ce se va întâmpla. De exemplu: “Corpul mămicii tale va fi în coşciug, la biserică. O să vezi că oamenii plâng.” Explicaţi-i că trupul celui mort e posibil sa arate puţin altfel decât atunci când era în viaţă. Un prieten adult ar trebui să-i explice copilului ritualul de înmormântare. Dacă e prea speriat să meargă la înmormântare, nu-l obligaţi. Aprindeţi o lumânare împreună, rugaţi-vă cu copilul, priviţi fotografii vechi, depănaţi amintiri amuzante.
Cum să procedaţi pentru a vă ajuta copilul
♦ Încercaţi să le păstraţi rutinele cu care sunt obişnuiţi.
♦ Nu trimiteţi copiii de-acasă, la bunici sau la alte rude. Se vor simţi abandonaţi.
♦ Daţi-le voie copiilor să îşi viziteze prietenii, bunicii dacă asta doresc.
♦ Daţi-le voie copiilor să vorbească despre a muri şi despre moarte, explicaţi-le că este normal.
♦ Dacă simţiţi că vă pierdeţi răbdarea şi vă vine sa ţipaţi la copil, amintiţi-vă că deşi e normal să nu fiţi senin(ă) ca o zi de primăvară, copilul nu e vinovat. Trageţi aer în piept înainte să deschideţi gura. Dacă nu v-aţi putut abţine, cereţi-vă scuze de la copil şi explicaţi-i că şi dumneavoastră suferiţi enorm şi de aceea, în aceste momente trebuie să faceţi front comun şi să vă ajutaţi unul pe celălalt.
♦ Deşi copilul are nevoie de ceva mai multă atenţie nu vă neglijaţi propriile nevoi.
♦ Încurajaţi copilul să facă un album cu fotografii şi orice îi aminteşte de părintele pierdut. Ajutaţi-l.
♦ Încurajaţi copilul să desenze, să picteze sau să scrie despre ceea ce simte.
♦ Plantaţi împreună o floare sau un copăcel în amintirea celui pierdut şi îngrijiţi împreună plăntuţa.
♦ Asiguraţi-l că, deşi nu sunteţi nemuritor, nu veţi dispărea şi dumneavoastră din viaţa copilului foarte curând.
♦ Ascultaţi-i când vă vorbesc.
♦ Explicaţi-le ori de câte ori e nevoie că moartea este ceva firesc.
♦ Sigur, toate acestea vi se par greu de făcut când propria durere vă copleşeşte, dar nu uitaţi, în ochii copiilor, părinţii sunt atotputernici şi aşa trebuie să rămâneţi. Dumnezeu să vă ajute să treceţi cu bine peste momentele grele.
Va recomandam sa cititi: Mai multe despre psihologia copilului aici >
Forum dedicat psihologiei copilului
Cabinetul PSI: Arta cunoasterii umane. Intrebari si raspunsuri date de profesionisti si cunoscatori.
autor: Andreea Demirgian,
toate drepturile rezervate - Desprecopii.com © 2024,
materialul contine si informaţii de pe site-urile:
ceinfo.unh.edu
si www.hospicenet.org
Ad-Extra3:
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
15 comentarii din totalul de 19:
2 copii minori ,tatal decedat iar mama i-a abandonat si refuza sa le plateasca pensie alimentara,am da-to in judecata dar autoritatile spun nu o gasesc dar eu stiu sigur ca este in localitatea brosteni ,jud.suceava acolo s-a recasatorit avocatul spune ca nu avem ce sa ii facem daca nu lucreaza ,dar copii din ce traesc ,aj.social l-au respins la primarie pe motiv ca au pensie alimentara 350 ron luna dar ei nu au primit niciodata pensia alimentara ce este de facut ?
sotul meu a murit saptamana trecuta, avea 35 de ani, nu a fost bolnav nu a avut absolut nimic, dar a facut infarct si a cazut la ziua fratelui lui. Avem un baietel de 6 ani jumatate. ma simt singura si neajutorata desi am toata familia mea si a sotului langa noi. nu stiu cum sa imi ajut copilul. Este un soc entru toti..
Buna, nu stiu de cand este acest post, frumos articol, chiar interesant, pentru ca in momente de acest gen, nu stii ce este bine pentru un copil - in mod special. Ei bine, eu sunt intr-o astfel de situatie. Verisoara mea a murit la 28 ani, lasand in urma o fetita de 2 ani jumatate. Panica, durere si nu ne mai gandeam decat la cea mica, ce sa facem sa fie bine. In primul rand, fetita era impreuna cu mama cand acesteia I-a venit rau si a cazut jos. Fetita a fost cea care a chemat bunicii (tatal nu exista) spunandu-le, veniti mama moare. Ma rog, a venit smurdul....dupa 30 min de incercari de a o salva a dat un mic semn de viata si au dus-o de urgenta la spital, insa din pacate la cateva ore a murit. Decizia a fost, la insistentele tuturor, ca trebuie sa o tinem departe de eveniment. In ziua inmormantarii, copilul era foooarte nervos, nu discuta cu nimeni. A doua zi dupa inmormantare, eu cu sotul si copii, a trebuit sa ne intoarcem la BUCURESTI, binenteles impreuna cu nepotica mea. Nu intelegea ce si cum....am luat legatura cu un psiholog, dar vestea ca mama ei nu mai e, ca a murit, mi-a revenit tot mie, matusa ei. Durere mare, a urlat pur si simplu. Au trecut 3 ani de atunci, este tot la noi, imi spune mami, dar stie ca sunt matusa si nasa ei de botez. Nu si-a uitat mama, plange uneori noaptea. Are momente de revolta, de a lua locul copiilor mei. niciodata nu e multumita, cand le spun sa faca ordine sau orice altceva, nu asculta tot timpul...se face ca nu aude. Cand iau alor mei ceva, binenteles ca ii iau si ei, dar considera ca ai mei au altceva mai bun. Am un baiat si o fata mai mare, deci cadourile sunt in functie de sex si varsta....Incearca sa se impuna , vorbind tare, este geloasa pe prietenele ei, binenteles, au o mama a lor. Si cum am regasit in randurile articolului de mai sus, nu intotdeauna ai rabdare, iti mai pierzi si mintile si mai ridici tonul, dar nu o deranjeaza sau poate da, dar nu-mi dau seama, reactia ei cand sunt nervoasa, este sa o bufneasca rasul. GREUUUUU, foarte greu, nu suntem pregatiti niciodata pentru astfel de momente care pot aparea in viata. Te intrebi, cel putin eu, ma intreb de ce? de ce sunt lasati copii singuri pe pamant, dara dragostea mamei. O mama nu poate fi inlocuita niciodata.
In conditille in care decesul unei persoane reprezinta un moment mai mult sau mai putin asteptat, provocat de incetarea ireversibila a activitatii cerebrale si cardiace, informatiile utile organizarii unei inmormantari reprezinta o necesitate. In aceste conditii,firma noastra asigura consultanta gratuita non-stop, ce se adreseaza tuturor persoanelor care nu doresc sa fie surprinse nepregatite,intr-o situatie ce nu poate fi anticipata.Pensionarii beneficiaza gratuit de inmormantare in baza talonului de pensie.Contactati-ne telefonic!Program NON-STOP.Suntem la dispozitia dumneavoastra non-stop, 24h/24h, 7 zile/saptamana, oferindu-va servicii funerare de calitate.Contactati-ne telefonic : 0761 90 30 90 ! Program NON-STOP!Pentru mai multe detalii vizitati site-ul:http://pompefunebrebucurestinonstop.ro/1. Un agent se va deplasa la domiciliul dumneavoastra unde va vom prezenta un catalog pentru alegerea serviciilor si sicriului pe care il doriti.2. La scurt timp dupa alegerea seviciilor dorite un medic profesionist va fi trimis de catre noi pentru a constata decesul dar si pentru a efectua imbalsamarea persoanei decedate.Constatarea decesului de catre un medic este obligatorie, certificatul de constatare fiind necesar la declararea decesului, obtinerea certificatului de deces si adeverintei de inhumare. Actele necesare sunt:acte medicale(scrisori medicale, externari din spital, fisa medicala), buletinul si certificatul de nastere al decedatului.3. Agentii firmei noastre vor veni cu sicriul ales de catre dumneavoastra, vor aseza persoana decedata in sicriu si vor face depunerea la capela unei biserici daca este cazul.4. Ne vom ocupa de toate actele necesare inhumarii - obtinerea certificatului de deces si a adeverintei de inhumare, dar si de autorizatia de depunere la capela daca familia doreste depunerea decedatului la capela.5. In ziua inhumarii agentii nostri se vor deplasa cu parastasul la biserica unde va avea loc slujba de inmormantare cu cel putin 30 de min. inaintea inceperii pentru a pregati ultimile detalii.
Mi-am pierdut tatal intr-un accident rutier in 2012, am 24ani si inca nu ma impac cu ideea ca nu mai este. Imi lipseste enorm, orice situatie cu care ma confrunt am mereu tendinta de a ma gandii sa-i cer sfatul. Inca ii pastrez nr. de tel. , nu am putut renunta la el. Am doi frati mai mici, desi in fata familiei am incercat sa fiu mai tare , sa le ridic moralul, m-am simtit responsabila pentru tot ce urma sa vina, mama e in imposibilitatea de a se deplasa si astfel inca ma confrunt cu greutati , nu financiare ci rautati si birocratie. E dureros sa fi respins spunandu-ti-se ca esti " o mucoasa " pentru ca iti ceri drepturile tale ,ale tatalui tau si ca vrei sa ii se faca dreptate . Dupa 2 ani de la accident , inca nu a inceput procesul de judecata , desi am batut toate holurile pe la parchet , in audiente , tot penttu a urgenta. Poate e cum spuneti , copiii trec mai usor peste durerea aceasta, insa eu nu am putut trece . Am avut parte de o copilarie as putea spune perfecta , parinti extraordinari ce mi-au fost mai mult de atat , mi-au fost cei mai buni prieteni si sa pierzi toata armonia asta dintr-odata e groaznic , nu poti trece. Gandul ca tata n-o sa poata imbatranii langa noi si nu o sa se poata bucura de nepoti ,sau sa ne vada casatoriti ...e foarte greu!!
te inteleg perfect...tata a murit cand aveam 16 ani...si acum am 37 de ani 2 copii si tot mai plang ..mie dor de el
Am un verisor care acum aprox3saptamani si-a pierdut tatal...are doar 14 ani...am reusit sa-l fac sa se apropie de mine si sa-l ascult,sa incerc sa-l ajut...am reusit sa-l fac sa tin la mine si sa se descarce...dar ma doare cand il aud zicand ca va merge dupa el...stiu ca il doare. L-a inceput cand imi zicea asta nu-i ziceam nimic,dar mai apoi incet incet am inceput sa-i explic ca nu e bine cum gandeste, ca viata merge inainte si ca el este dator sa-si faca tatal mandru...am doar 18 ani si nu stiu daca am sa reusesc sa-l fac sa porneasca pe un drum bun in viata...dar totusi sper ca voi reusi
mi-a murit un frate de 44 de ani., si parintii de 73 respectiv 71 ani traiesc si nu se pot acomoda cu ideia ca copilul lor nu mai traieste si ei triesc, am icecat sa le spun ca trebie sa traim pentru nepoti pentru mine copilul lor care am mai ramas dar se pare ca pe zi ce trece se instaleaza dorul si este mai greu.Ce ma sfatuitti sa fac cum sa-i ajut sa treaca peste acet eveniment tragic. Mentionez ca nu sta nimeni cu ei in cursul saptamanii doar sambata si duminica mergem la ei in provincie. Multumesc
ma numesc delia si am trecut printru in deces an familie a decedat tata inpreuna cu bunica mea am simtit ca numi am nicio motivatie sa mai traiesc penru ca au murit pe neasteptate antrun acident de masina a fost groaznic am simit ca mor am fost la sphiolog de cateva ori nici acuma nu ma pot resemna ca antro secunda sa stins si ca medici de salvare au spus ca na decedat pe loc si ca am mai trait un minut si an minutul ala a spus ca a fost orbit si ca va muri an fiecare zi merg sal vizitez la mormant de si ami vine foarte dreu sa stiu ca sa dus si numai este si ca eu am ramas fara tata la o varsta frageda sper ca antro zi sa pot sa acept idea ca tata numai este.
Am un copil pe care il cresc de un an jumatate.Mama lui a murit in urma cu 2 ani copilul avand atunci 5 ani jumate(acum are 7 ani jumate).M-a acceptat din prima clipa,se vedea ca are nevoie de mangaieri si imbratisari si,de la inceput i-am spus ca mamica lui m-a trimis pe mine sa am grija de el,ca mami nu mai vine pentru ca a fost atat de buna incat Dumnezeu o tine la el si toti,cand o sa fim destul de buni,vom merge la Dumnezeu unde o sa fie si mami.Acum am facut pomana pentru mami si a fost multumit ca noi dam mancare sa manance si mami.E un copil bun,ca orice copil,cu bune si rele,dar cred ca toti merita sa stie adevarul.Important este sa le fim alaturi,sa-i iubim,sa-i sustinem in tot ce fac,sa nu se simta singuri si abandonati.Dumnezeu ne ajuta sa fim intelepti.
Felicitari pt tot ceea ce ai scris, insa eu cred ca unui copil de 3 ani nu ai pt ce sa-l incarci cu o asemenea povara. Chiar daca e pe intelesul lui. Mult mai bine este sa se acomodeze cu noua situatie pana cand va uita. Iar atunci cand va fi suficiennt de mare va fi dus la mormant si i se va explica. Numai ca aceasta explicatie nu va mai durea, pt ca intervine TIMPIUL....
multa putere luiVio ii doresc,putere sa treaca mai departe ,in fiecare zi ,fara EL...sa incerrci draga mea rugaciuni,sunt sigura ca incet incet vei trece peste ...,sau poate nu dar ai un suletel ka eare nevoie de tine....ooofffff e f.greu .....eu mi am pierdut mama acum 11ani si nu pot uita....acum un prieten .......e groaznic,trec din nou prin acea friica care te sugruma,si iti pui intrebarea :de ce ?de ce de ce ??????Dumnezeu sa ne dea putere ,iar pe cei morti sa i ierte ,trebuie sa privim moartea ca pe ceva firesc,noi toti vom trece.....TIMPUL TRECE>>>>
este un articol exceptional parintii mei au decedat mama in urma cu 3 ani si 9 luni (a avut cancer) iar tatal meu acum 2 luni (un accident rutier a fost lovit de un ''om'' beat)....am un frate de 10 ani cand a decedat mama el avea 6 ani si un pic stia ca a fost bolnava si nu a fost foarte greu sa ii explicam probabil ca deoarece a vazut evolutia bolii s-a obisnuit cu ideea ca mami e bolnava si i-am spus ca mami acum se duce la Doamne-Doamne sa se faca bine , mai greu a fost cu tatal meu ca dupa o zi pe alta s-a intamplat si nu stiam cum sa ii spunem dar mi-am luat inima in dinti si i-am explicat k a avut un accident... l-am dus la ambii parinti sa ii vada si sa isi ia la revedere de la ei si mai mereu merge la cimitir cu flori , desene si mereu ii vorbesc despre ei deci sa inteleg ca fac bn pt ca mi se spunea sa nu ii mai aduc aminte copilului ca sa uite sa nu sufere dar eu cred ca daca ne amintim mereu de ei si mai ales de lucrurile bune ne ajuta sa trecem mai usor peste toata durerea cauzata si sa simtim ca intr-o oarecare masura ei sunt langa noi si i-am spus fratelui meu ca acum avem 2 ingeri care ne vegheaza si desi eu am 26 de ani chiar cred ca ei ne vad si au grija de noi VA IUBIM SCUMPII NOSTRII PARINTI SI NU VA VOM UITA NICIODATA va multumesc pt timpul acordat de a-mi citi randurile
Am citi comentariile de mai sus si m-au napadit lacrimile. Abia ca pot sa scriu aceste randuri. Vreau sa le incurajez din sufletpe cele 2 mamici care au ramas fara soti. Nici nu as putea sa imi imaginez cum ar fi... Dumnezeule!!! Si noi avem o printesa de 1 anisor si nu pot concepe viata fara ea si sotul meu. Din parte mea tot respectul, sunteti cu adevarat femei puternice!!!
Sotul meu face pe 21 decembrie 2 luni de cand a plecat dintre noi,eu am 32 ani si am ramas in urma cu doua fetite minunate ,una de 9 ani si alta de 3 anisori .Pana nu demult ele erau comorile noastre iar acum au ramas ale mele ,a fost diagnosticat cu leucemie acuta mieloblastica si in 5 zile l-am pierdut ,el era totul pentru noi, am fost o familie minunata ,ne-am iubit si ne visam bunici, niciodata nu mi-am imaginat ca Dumnezeu ne va desparti asa .Mai greu este ca eu trebuie sa raspund fetelor la toate intrebarile si simt ca nu mai pot.invatati-ma si pe mine cum sa procedez si cum sa trec peste.
chiar este un articol foarte bun.fetita mea are 5 ani.l-am pierdut pe taticul ei acum un an.ea il stie ca inger pazitor acum.intr-adevar tot cu ajutorul sfaturilor de pe internet am reusit sa ii explic la 4 ani de ce taticul ei nu va mai fi prezent fizic,in viata ei...a fost greuinca este.dar,cred ca este normal sa te exteriorizezi.oricat am incerca insa...nu se poate trece peste asta,timpul face durerea mai usoara dar nu te lasa si sa uiti...eu aveam odata o familie minunata...ei erau totul,viata si motivul meu de a trai...iar pentru el,noi fetele eram totul...dar EL nu mai e ...nu o sa isi mai vada printesa mare asa cum isi dorea,nu o sa se mai bucure de minunile pe care ti le ofera un copil cand creste...de ce?nu gasesc motiv...cum s-a intamplat si aici raman fara raspuns...am ramas eu...sa ma bucur de printesa noastra,dar e greu,mult prea greu sa o vad ca se uita cum alti copii au un tata...si sa intrebe de ce al ei s-a dus la Doamne,Doamne???inca ma intreb cum un om aparent puternic,care la analize si controale i se spune ca nu are probleme cu inima...poate face infarct...si sa moara...asta fiind inconjurat de doctori...in spital...dar astea toate vor ramane intrebari...incerci sa treci peste???nu vei reusi decat o ameliorare a durerii...orice tot cu gandul la el te duce...orice pas,orice lucru,orice vorba...povestea noastra va ramane nemuritoare in sufletul meu...uitare nu exista pentru ca fetita mea il reprezinta in ochii mei pt totdeauna...ameliorare nici aceasta reala-nu stiu daca exista pentru ca la mine abia acum simt ca e adevarat acest cosmar-pana acum vorbeam de el ca si cum ar fi plecat undeva,cu toate ca niciodata nu a plecat de langa noi mai mult de 3 zile...cu toate ca i-am aranjat mormantul-nu realizam ca nu se va mai intoarce...dar dupa atata timp la mine incepe si mai greu,mai mult dor,mai multa nevoie de a-l sti langa noi...si pentru printesa noastra la fel-din ce in ce mai mult plange la doar 4 anisori-ca ii e dor de taty ei.doarme cu poza lui sub perna,il pupa si vorbeste in fiecare seara cu el,il roaga sa ne fie alaturi,sa aiba grija de noi...CUM SA UITI?CUM SA TRECI PESTE?in asemenea situatie???
Am citit tot ce scrie mai sus cu lacrimi în ochi, va doresc putere şi sanatate.. timpul o sa mai vindece rana..de închis.. niciodata. Acum 11 ani mi a murit fratele, a rama un baieţel de 9 ani fara tata...a suferit..s a închis în el...acum e student, un student inchis in el şi care are sufletul încarcat. Acum 1 luna am aflat ca soţul are cancer faza terminala..maxim 9 luni de trait... Avem o minunaţie de fata de 13 ani...care înca nu ştie..cum sa o pregatesc ca tatal o sa plece la îngeri.. cum??? Este crunt sa vezi persoana draga de lânga tine ca se stinge zi de zi...ca cere pareri la de si toţi ii spun ca nu se mai poate face nimic, crunt sa şti ca nu o sa ţi mai vezi copilul O durere sufocanta...
este grea pierderea unui parinte.chiar ieri mi'am ingropat tatal.am 14 ani si inteleg c inseamna!copii mici nu constientizeaza cand un membru al familiei moare.insa un adolescent este afectat.nu este usor...dar trebuie sa ne obisnuim cu iddeaa ca daca plangem sau toate astea,nu se poate intoarce de unde a plecat.mersi mult:*
este un articol f bun .reflecta partial realitatea pentru ca fiecare copil are personalitatea lui .eu sunt in aceasta postura de aproape 6 ani si este foarte greu sa-i cresti mai ales in aceaste vremuri grele .trebuie sa ai foarte multa rabdare si sa inveti sa-i asculti pt ca altfel risti sa-i pierzi .trebuie sa comunici cu ei sa le acorzi incredere sa-i faci sa-si deschida sufletul sa nu se simta abandonati nu se poate spune in cuvinte greutatea unui patinte in aceste situatii este coplesitor
Cand moare parintele unui copil ,poate e mai bine , ca din cand in cand , sa mearga la mormantul acestuia , sa-l curete ,sa-i puna flori proaspete si poate asa ,cu timpul , copilul nu va mai plange pentru ca plansul coboara pleoapele , mi-a spus o batranica .Ca si cum ar invata cum sa se ingrijeasca de el si de viitorii lui copiii .Si sa mai converseze cateva cuvinte in fata mormantului .Amin .
Multumesc autorului pentru acest articol. De citeva zile caut informatii despre cum sa treci peste durerea pierderii unei persoane apropiate alaturi de copilul tau. Mama mea a fost ptr fetita mea o a doua mama, a crescut cu ea alaturi si acum trebuie sa o ajut sa faca fata acestei pierderi, ceea ce nu e usor nicicum, mai ales cind copilul are 3 ani si jumatate.Am gasit sfaturi utile, de aceea doresc sa multumesc autorului.
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII