Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Ultimile 2 comentarii

1. 

   Calin mariustrimis la 24/8/2017

   Cum poti sa iau copilul acasa la varsta de 3 anisori

   Raspunde la acest comentariu
2. 

   Camitrimis la 30/7/2013

   Buna mamici/viitoare mamici (sunteti toate!),Vreau sa va spun ca si eu imi imaginam acum un an cum e sa iti tii in brate propriul copil - pentru ca nu aveam desi vroiam, sa-l simti in burtica, sa-l tin la piept in primele minute dupa nastere. Treceam prin aceleasi stari ca si voi.Ma gandeam ca daca nu reusesc voi infia, dar ca totusi ti se refuza ceva important.Dar anul trecut am ramas gravida. Si eram f fericita dar faceam multe lucruri ca sa treaca timpul cat mai repede, sa ajung intr-o sapt mare, sa stiu ca voi ajunge sa nasc, nu sa il pierd. Asa ca ma bucuram pe jumatate, cu atentie.Am citit despre primele minute dupa nastere, si imi pregatisem si ce sa ii spun, sa ii urez bine ai venit, sa ii spun ca il iubesc si sa insist sa mi-l puna la piept, sa ii fie si lui bine dupa socul schimbarii mediului. Dar cand a venit asistenta sa mi-l arate, si el se uita fix la mine, m-am bucurat ca e ok, dar nu i-am spus nimic, nici nu i-am zambit, am fost rece :-(((, ma gandeam ca eu inca nu sunt bine (vazusem taietura cezarianei care mai urma sa dureze 30 min). Asistenta a plecat...Baietelul meu, ca si al colegei de salon, ca si al unor prieteni, nu e frumos in primele zile (doar acum cand are 4 luni, stiu ca copiii de o sapt sunt toti frumosi, doar privitorul e de vina fiind obisnuit doar cu oameni mari). Si nici acum in anumite momente.Asa ca vreau sa demontez aceste mituri, mai ales pentru mamele care nu vor trai aceste clipe. Nu mai pierdeti timp si pareri de rau pt ele, ele nu exista asa cum credem noi cele fara experienta! Iar in prima zi dupa operatie, desi nu ma durea nimic, senzatia ca nu pot sa misc picioarele si senzatia ca nici nu le voi mai misca vreodata ma facea sa ma gandesc daca sa nu ai copii nu e o varianta mai buna...Imi iubesc mult copilul, nu ma supar niciodata pe el cand plange si trebuie sa incerc vreo 5 metode ca sa il linistesc, zi sau noapte. Nu ma mai intereseaza nici un concediu, el e cel mai frumos concediu. Tot ce fac e in functie de el, sa nu plec mai mult de 2 ore ca sa fiu aproape sa il alaptez.Deci ceea ce ma face mama nu e ca l-am nascut, nu am simtit asta cand l-am vazut prima data.Ceea ce ma face mama e ca atunci cand plange (si nu numai) ma gandesc ca daca eu care ii sunt cea mai aproape nu il ajut, cum il vor ajuta ceilalti?! Atunci cand plange nu simt ca e copilul meu, ci simt ca eu sunt persoana cea mai indicata sa ajute un om, iar daca eu nu voi face asta, ceilalti sunt sanse mult mai mici sa o faca.Acum sunt momente cand seamana cu mine 95% (doar albastrul ochilor nu e al meu), sunt si momente cand nu seamana cu mine deloc (pare mai grasut). Legatura dintre noi e puternica, dar nu din cauza ADNului, ci pentru importanta pe care o avem unul in viata celuilalt. Cel putin acum, asa e. Dar cred ca asa va fi mereu. La urma urmei avem parinti cu care nu ne intelegem asa de bine, desi avem aceeasi proportie de ADN ca si cu un copil..Si bineinteles ca regret ca nu i-am spus din prima ca il iubesc si nu am avut grija de el. Aproape ca nu pot sa ma iert pentru asta, doar sotul mi-a zis ca era din cauza anesteziei, sa nu ma ma mai simt asa.Nu stiu.. doar ca l-am vazut ca era bine iar eu eram cu o taietura mare.. eram alta persoana, eram rece! Sper ca era bine!.. mai stiu si cand plangea in salonul nou nascutilor mai ales la baita ca femeile alea nu erau f gentile.. saracutul...ma mai duceam eu pe acolo sa le fac sa aiba mai multa grija... dar cred ca exact asta simte si o mama cu un copil care nu e al ei de la inceput... suntem la fel de mame! important e sa va simtiti persoana responsabila pentru el, pentru fiecare clipa aproape! asta cred eu ca inseamna mama.

   Raspunde la acest comentariu

Scrie un comentariu