Cand esti inconjurat doar de 'experti' in parenting: ganduri si morala

Cand esti inconjurat doar de 'experti' in parenting -  ganduri si morala

Cand esti inconjurat doar de 'experti' in parenting: ganduri si morala

Trăim într-o lume plină de auto-proclamați experți în parenting, care oferă sfaturi despre creșterea copiilor și pretind că dețin cele mai bune soluții. Aceste persoane, uneori fără nicio calificare sau autoritate morală, contribuie la inflația reală de „experți” în parenting. Ne confruntăm constant cu concepte noi de parenting care se dovedesc a fi controversate și adesea departe de realitate.

Verificați calificările și acreditările experților în parenting. Asigurați-vă că au o bază solidă de cunoștințe și experiență în domeniul educației, psihologiei copilului sau altor științe relevante. Fiți conștienți că nu există o metodă unică de parenting care să funcționeze pentru toți copiii și toate familiile. Diversitatea în metodele de creștere a copiilor reflectă diversitatea copiilor și a părinților. Parentingul eficient necesită flexibilitate și capacitatea de a adapta strategiile în funcție de evoluția și nevoile copilului. Fiecare etapă de dezvoltare poate necesita abordări diferite.

Iata ce trebuie sa stii de la inceput ...

Ce este parentingul pozitiv?
Parentingul pozitiv ajuta la dezvoltarea creierului
Crizele de furie ale copiilor – le pedepsim?
De ce nu functioneaza pedepsele?
Dragostea neconditionata – cea mai buna motivatie
Cum infruntam prejudecatile altora?

Inflatia de experti in parenting este foarte actuala

Iata ce spune o mamica pe forumul Desprecopii:

Nu mi se pare corect sa vad zilnic in jurul meu ”experti” care isi dau cu parerea in necunostinta de cauza, de la mame, la bunici si chiar la persoane care nu au nicio treaba cu cresterea copiilor.  Si culmea, stiu anumite persoane care NU ar trebui sa dea sfaturi in parenting - dar culme a- au blog de parenting unde dau sfaturi fel de fel. Oare de ce nu le aplica propriilor copii?

Asadar, daca te numeri printre parintii care au ales sa nu isi pedepseasca copiii si simti cateodata frustrarea generata de sfaturile si de comentariile celor din jur, care considera ca un copil trebuie pus la punct si tebuie sa stie de frica, aminteste-ti ca nimeni nu iti poate dicta cum sa iti educi copilul si ca nu e nimic nefiresc sa pui nevoile reale ale copilului in fata asteptarilor societatii care se hranesc din clisee, adesea expirate.

Cand ai in jur foarte multi 'experti' in parenting care nu au altceva mai bun de facut decat sa dea sfaturi ...

O spun de la bun inceput, intentia randurilor de fata nu este de a critica pe cineva, de a demonstra ceva si cu atat mai putin de a impune un anumit mod de a gandi. Este doar o opinie, rezultata, in mare parte, din propria experienta de parinte, dar si din multele materiale citite pe ici pe colo si in care uneori incerc sa am incredere, mai ales daca simtul meu didactic imi spune ca exista o baza cat de cat stiintifica in ele. In tot cazul, ideea este ca nu tin partea nimanui, doar ca nu mi se pare corect sa vad zilnic in jurul meu ”experti” care isi dau cu parerea in necunostinta de cauza, de la mame, la bunici si chiar la persoane care nu au nicio treaba cu cresterea copiilor.

Ce este parentingul pozitiv?

Asadar, ma framanta de ceva vreme, problema parentingului pozitiv. Ce este parentingul pozitiv? In cuvinte simple si fara expresii pompoase, a practica un parenting pozitiv inseamna a-ti educa copilul fara sa il pedepsesti, fara sa ii induci trairi negative, ci prin metode care sa ii insufle incredere in sine si care sa il maturizeze armonios. Suna frumos, nu? Vreau sa vad si eu parintele acela calm si zen care nu s-a enervat niciodata din cauza unei situatii conflictuale generate de educatia copilului sau care reuseste tot timpul sa adopte solutii de parenting pozitiv. Sincer, nu cred ca exista! Cred insa ca atunci cand exista dorinta de a-ti educa copilul altfel decat prin mijloacele traditionale, ce presupun apelul la pedeapsa, un parinte isi poate controla trairile negative de moment si poate sa faca eforturi cu rezultate uimitoare in a practica ceea ce expertii numesc atat de frumos “parenting pozitiv”.

parenting calm

Personal, ma declar inca nemultumita de eforturile mele de a ma situa in aceasta categorie a parintilor zen, care gasesc solutia potrivita la momentul potrivit si pentru care educatia copilului propriu se produce in permanenta cu zambetul pe buze. Nu sunt insa nici in categoria cealalta, de parinti care isi pun constant copilul la punct. Asa ca, din pozitia aceasta de mijloc, imi permit sa fac cateva constatari care m-au condus in ultima vreme la ideea ca da, parentingul pozitiv reprezinta o solutie mai buna, cel putin pentru mine si copiii mei, decat pedepsele si educatia traditionala bazata pe “Nu ai voie pentru ca am spus eu!”. Si asta cu pretul faptului ca din ce in ce mai des simt privirile acuzatoare ale celor din jur si mirarea ca nu imi pedepsesc copilul care tocmai a facut cine stie ce traznaie. Iata insa, raspunsul pentru cei care mai considera inca, fie si metaforic, ca bataia (sau orice alta forma de pedeapsa) e rupta din rai…

Ad-Extra3:

Parentingul pozitiv ajuta la dezvoltarea creierului

Nu o spun eu, desigur, ci expertii in domeniu. Inca de mici, copiii dezvolta legaturi foarte stranse cu propriii parinti si de modul in care evolueaza aceste legaturi depinde in mare masura dezvoltarea creierului copiilor. La nastere creierul copilului este foarte mic fata de al adultului, comparativ cu alte mamifere. De altfel, oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca animalele ce se nasc in medii ostile au creierul mai dezvoltat la nastere, tocmai pentru a le ajuta sa supravietuiasca. In schimb, in cazul puiului de om, supravietuirea este asigurata in prima faza datorita parintilor. De aceea este crucial ca parintii sa aiba rabdare cu propriii copii, pentru ca studiile arata ca abia in jurul varstei de 20 de ani creierul uman devine matur, iar dezvoltarea sa completa se incheie abia in jurul varstei de 30 de ani. Asteptarile pe care le avem adesea de la copii pot fi nerealiste pentru stadiul de dezvoltare in care se afla creierul lor.

Oricat ne-am stradui sa le impunem disciplina si autocontrolul, acestea vor veni doar odata cu varsta, asa incat, pedepsele si restrictiile fara explicatii adevate sunt absolut inutile. Ele pot cel mult sa creeze comportamente negative, cu efecte negative pe termen lung. Sa luam un exemplu simplu… un bebelus care este lasat sa doarma singur plange pentru ca se simte in nesiguranta. Instinctul sau primar il face sa ii fie teama, ceea ce conduce la eliberarea de hormoni de stres, cortizol si adrenalina. Atunci cand mama il ia in brate si se linisteste, organismul secreta substante chimice care il relaxeaza si care creeaza legaturi neuronale ce il vor ajuta sa se linisteasca singur mai tarziu. Si explicatiile pot continua… Iata, asadar, un prim motiv care ar trrebui sa ne faca sa fim mai calmi si mai putin duri cu copiii nostri: faptul ca modul in care ii tratam le afecteaza dezvoltarea creierului.

Crizele de furie ale copiilor – le pedepsim?

Un lucru ar trebui acceptat de la bun inceput – niciun copil nu face o criza de furie (un tantrum, in limbaj mai sofisticat) pentru ca asa are el chef, sa toace neuronii parintilor. Nu! Orice copil are astfel de izbucniri pentru ca are nevoie sa se elibereze de acumularile de trairi negative. Atunci cand emotiile il coplesesc, un copil mic nu poate controla reactiile propriului creier, asa cum face un adult. Prin urmare, o izbucnire de furie, indiferent cand si unde se petece nu este nici pe departe semnul lipsei de educatie a unui copil si nu este in niciun caz efectul faptului ca nu stii sa iti educi copilul. Asa ca respira adanc si nu te simti jenat fata de cei care asista la scena si nici dator sa dai explicatii. In schimb, arata-ti empatia cu propriul copil, tinandu-l in brate si incurajandu-l calm sa treaca peste acest acces de furie.

In mod sigur vei atrage priviri acuzatoare si tone de sfaturi de genul “Nu-l mai baga in seama!” sau “Trebuie sa stie de frica!” sau cine stie ce alta varianta care se traduce in fond si la urma urmei printr-o forma de pedeapsa. In schimb, tine cont de faptul ca orice reactie dura in astfel de momente nu face decat sa agraveze situatia. Chiar si nebagatul in seama da anxietate interioara si un sentiment cumplit de nesiguranta ce afecteaza iremediabil creierul copilului. De altfel, vei observa ca aceste crize dispar in jurul varstei de 6 ani, adica exact atunci cand copilul are capacitatea de a avea incredere in sine, de a empatiza cu propriile trairi si cand a dezvoltat deja un model al relatiilor cu cei din jur. Este varsta la care copilul incepe sa aiba propriile strategii prin care sa isi gestioneze propriile emotii.

De ce nu functioneaza pedepsele?

In primul rand pentru ca erodeaza relatia pe care incerci sa o ai cu copilul tau. Iar in afara unei relatii, motivatia copilului tau de a se comporta asa cum incerci tu sa il educi este zero. Asadar, relatia pe care o ai cu propriul copil este superputerea pe care ti-o da statutul de parinte. Singurul motiv pentru care un copil face ceea ce ii spune un parinte sa faca este acela ca are incredere in el si nu vrea sa il dezamageasca. Daca pierzi acest lucru, parentingul devine infinit mai dificil. Cel putin asa sustin psihologii.

In mod normal, o pedeapsa este utilizata pentru a sanctiona un comportament negativ si pentru a stimula unul pozitiv. Cu toate acestea, studiile arata ca pedepsele nu fac decat sa incurajeze un comportament negativ. Si astfel intram intr-un cerc vicios din care nu mai putem iesi. Cum se intampla asta? Pedeapsa ii da copilului sentimentul ca este rau, iar un copil care crede ca este rau va actiona negativ. Pedepsele ii fac pe copii sa nu isi asume responsabilitatea, pentru simplul fapt ca ele sunt date de o autoritate care hotaraste ca cineva a gresit si pedepseste. Prin urmare, in mintea copilului prinde contur ideea ca autoritatea respectiva (in speta parintele) este cea care ii dicteaza cum sa se comporte. In plus, pedepsele ii fac pe copii sa se focalizeze pe efectul in sine produs de ele asupra lor si mai putin pe impactul negativ al comportamentului care a dus la pedeapsa. Altfel spus, pedeapsa impiedica o dezvoltare morala fireasca.

Dragostea neconditionata – cea mai buna motivatie

Orice parinte isi iubeste neconditionat copilul. Dar oare, copilul se simte iubit neconditionat? Specialistii au ajuns la concluzia ca este posibil ca un parinte sa isi iubeasca copilul in cel mai profund mod posibil, dar nu in felul in care copilul are nevoie sa fie iubit. De aceea este mult mai important cum ne iubim copiii decat cat de mult ii iubim. Iar pedepsele nu fac decat sa erodeze perceptia copiilor despre dragostea neconditionata, pentru ca ii fac pe copii sa se simta iubiti doar daca se comporta intr-un anumit fel. Altfel spus, dragostea se transforma involuntar intr-o arma care dirijeaza comportamentul.

De aceea, specialistii care sustin parentingul pozitiv considera ca pedepsele ar trebui inlocuite cu explicatii, iar controlul asupra comportamentului copilului cu ghidajul pas cu pas. Da, este adesea extrem de greu, insa nu imposibil. Iar rezultatele, se pare, sunt mult mai bune in ceea ce priveste evolutia armonioasa a copilului. Numeroase studii arata faptul ca pana la o anumita varsta (aproximativ 5 ani) creierul unui copil nu are control total asupra emotiilor, indiferent daca acestea sunt pozitive sau negative si de aceea atunci cand trairile emotionale sunt puternice, copilului ii este practic imposibil sa inteleaga o pedeapsa si sa o asocieze cu faptul ca el a facut ceva gresit. De aceea, copiii au nevoie de indrumare si nu de pedepse… Indrumare facuta cu dragoste si cu constiinta faptului ca disciplina traditionala poate fi mai eficienta pe termen scurt, dar nu are efect pe termen lung, pentru simplul fapt ca se bazeaza pe frica indusa.

Cum infruntam prejudecatile altora?

Asadar, daca te numeri printre parintii care au ales sa nu isi pedepseasca copiii si simti cateodata frustrarea generata de sfaturile si de comentariile celor din jur, care considera ca un copil trebuie pus la punct si tebuie sa stie de frica, aminteste-ti ca nimeni nu iti poate dicta cum sa iti educi copilul si ca nu e nimic nefiresc sa pui nevoile reale ale copilului in fata asteptarilor societatii care se hranesc din clisee, adesea expirate. Optiunea pentru parentingul pozitiv iti apartine in exclusivitate si nimeni nu are dreptul sa ti-o conteste. Si pentru ca de la cuvinte la fapte distanta e uneori prea lunga, iata cateva sfaturi care ar trebui sa te ajute sa infrunti criticile celor care se pricep la dat sfaturi:

• Respira adanc!
• Aminteste-ti ca alegerea iti apartine si ca e dreptul tau sa te gandesti la binele propriului copil!
• Aminteste-ti ca parentingul pozitiv nu e un moft, ci se bazeaza pe studii stiintifice si are propriile sale provocari!
• Nu uita ca efectul parentingului pozitiv, desi se concretizeaza in timp, este mult mai sanatos si pe termen lung!

Tot ce trebuie sa faci, in fond, este sa te inarmezi cu rabdare si sa faci fata prejudecatilor celor care, dintr-un motiv sau altul, au ales sa inteleaga educatia intr-un mod care pe tine nu te reprezinta! 

Despre meseria de parinte merita de citit si:

Vrei sa fii o super mamă? Incearcă doar să fii o mama bună

Vrei sa fii o super mamă? Incearcă doar să fii o mama bună

Sunt putine mamele care nu au vreodata o indoiala in timpul practicarii meseriei de mama. Deci, intrebarea este: cum stii ca esti intr-adevar o mama buna? Sa iti dai seama ce anume i…

Co parentalitatea versus imaginea traditionala a familiei

Co parentalitatea versus imaginea traditionala a familiei

A fi parinte si a fi partener de viata intr-un cuplu sunt doua ipostaze diferite, dar pe care majoritatea oamenilor le armonizeaza de-a lungul vietii, in virtutea unui dat firesc ce pare sa tina…

Lectie de parenting: 5 minute de neatentie si o noapte de cosmar in spital

Lectie de parenting: 5 minute de neatentie si o noapte de cosmar in spital

Nu sunt si nici nu aspir sa fiu o mama perfecta, dar stiu ca tot ceea ce fac pentru copiii mei vine din acel ceva care este mai presus de dorinta de perfectiune, din acel ceva natural pe care orice…

Comunitatea Desprecopii - Hai pe forumul parintilor
Parintii intreaba, parintii raspund!
In aceasta lista de discutii puteti pune intrebari la obiect altor parinti (Exemplu: Este normal ca baiatul meu cere noaptea lapte?)

autor: redactor Anamaria Ghiban - Toate drepturile rezervate Desprecopii.com © 2024

Ad-Extra3:

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Ultimile 1 comentarii

  1. Rodica
    Rodicatrimis la 13/10/2023

    Acest articol a fost foarte potrivit pentru situaţia in care ma aflu şi m-a ajutat enorm sa înţeleg mai bine ca parentigul pozitiv este cea mai buna soluţie. Multumesc!

    Raspunde la acest comentariu

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII